Delirul
George mânca de rupea
pământul, iar în jurul lui dansau balerinele îmbrăcate în culori pastelate cu
ursuleți de pluș în brațe. Pe masă sticla de coniac jumătate goală, jumătate
plină stătea ca un bibelou scump cumpărat de la antichități. Fumul de țigară
ieșea din nările scorțoase ale lui George, iar mustățile lui se legănau odată
cu mișcările buzei uscate. Cutia cu trabucuri ședea tolănită pe covorul persan
din sufragerie. Fetele nostime dansau după muzica pe care Toader o cânta la
tobele tribale. Ca niște spirite dezlănțuite dansatoarele făcură o horă sălbatică
în jurul lui George, care deja amețise de la cinci pahare de băutură. Toader simți că-l cuprinde moleșeala și
adormi cu fața-n portativ. Miruna cea
mai tânără dintre toți petrecăreții îl luă pe bețivul euforic de mâna stângă
și-l duse-n balconul care dă spre stradă. Balerina își linse buzele cu poftă, apoi îl mușcă pe
George de lobul urechii cu minunatele ei piersici rozalii. Acesta bucuros de
insistențele tinerei zâmbi șăgalnic și scoase
din sacou un mic ineluș. Miruna văzând micuța
bijuterie roși de uimire în timp
ce mustăciosul râdea cu gura până la urechi.
pământul, iar în jurul lui dansau balerinele îmbrăcate în culori pastelate cu
ursuleți de pluș în brațe. Pe masă sticla de coniac jumătate goală, jumătate
plină stătea ca un bibelou scump cumpărat de la antichități. Fumul de țigară
ieșea din nările scorțoase ale lui George, iar mustățile lui se legănau odată
cu mișcările buzei uscate. Cutia cu trabucuri ședea tolănită pe covorul persan
din sufragerie. Fetele nostime dansau după muzica pe care Toader o cânta la
tobele tribale. Ca niște spirite dezlănțuite dansatoarele făcură o horă sălbatică
în jurul lui George, care deja amețise de la cinci pahare de băutură. Toader simți că-l cuprinde moleșeala și
adormi cu fața-n portativ. Miruna cea
mai tânără dintre toți petrecăreții îl luă pe bețivul euforic de mâna stângă
și-l duse-n balconul care dă spre stradă. Balerina își linse buzele cu poftă, apoi îl mușcă pe
George de lobul urechii cu minunatele ei piersici rozalii. Acesta bucuros de
insistențele tinerei zâmbi șăgalnic și scoase
din sacou un mic ineluș. Miruna văzând micuța
bijuterie roși de uimire în timp
ce mustăciosul râdea cu gura până la urechi.
– Coniță, strigă el cu
glasul răgușit, inelul ăsta l-am luat când am fost la București cu trenul.
Acest mic obiect a aparținut unui boier pe vremea domniilor fanariote și mi-am
vândut pământul ca să-l cumpăr. Vezi tu frumusețea asta mică? Am să i-o dau
ficei mele mai mari. Ea e unica mea comoară și-mi doresc tot ceea ce-i mai bine
în viață pentru ea. Îmi pare așa rău că nimeni nu o bagă și pe ea în seamă și
mi se rupe sufletul când o văd tristă sub stejarul nostru. Când era mică eu mă
jucam cu ea spunându-i că acolo va veni un prinț care-mi va cere mâna ei. Pe
atunci credeam că spusele mele sunt doar povești, dar acum văd că ea chiar s-a
bazat pe vorbele mele și suferă că nimeni nu o bagă-n seamă. Nu înțeleg de ce!
Are aproape patruzeci de ani și nu s-a realizat. A făcut literele, e bogată,
are afaceri în Brașov și Sibiu,
are câteva case în sudul Franței, dar nu-i îndeajuns. Ști ce-i lipsește? George
se opri din vorbit, mai luă o gură de coniac, apoi începu cu un glas și mai
răgușit: Îi lipsește o familie, iar eu nu voi avea nepoți care să-mi poarte
sângele peste veacuri. Ști cât de greu e pentru un părinte care a realizat
atâtea în viață să-și vadă unicul copil viu eșuând? Dintr-o dată George
izbucnind într-un hohot de plâns.
glasul răgușit, inelul ăsta l-am luat când am fost la București cu trenul.
Acest mic obiect a aparținut unui boier pe vremea domniilor fanariote și mi-am
vândut pământul ca să-l cumpăr. Vezi tu frumusețea asta mică? Am să i-o dau
ficei mele mai mari. Ea e unica mea comoară și-mi doresc tot ceea ce-i mai bine
în viață pentru ea. Îmi pare așa rău că nimeni nu o bagă și pe ea în seamă și
mi se rupe sufletul când o văd tristă sub stejarul nostru. Când era mică eu mă
jucam cu ea spunându-i că acolo va veni un prinț care-mi va cere mâna ei. Pe
atunci credeam că spusele mele sunt doar povești, dar acum văd că ea chiar s-a
bazat pe vorbele mele și suferă că nimeni nu o bagă-n seamă. Nu înțeleg de ce!
Are aproape patruzeci de ani și nu s-a realizat. A făcut literele, e bogată,
are afaceri în Brașov și Sibiu,
are câteva case în sudul Franței, dar nu-i îndeajuns. Ști ce-i lipsește? George
se opri din vorbit, mai luă o gură de coniac, apoi începu cu un glas și mai
răgușit: Îi lipsește o familie, iar eu nu voi avea nepoți care să-mi poarte
sângele peste veacuri. Ști cât de greu e pentru un părinte care a realizat
atâtea în viață să-și vadă unicul copil viu eșuând? Dintr-o dată George
izbucnind într-un hohot de plâns.
Miruna se uită cu ochii înlăcrimați la bietul bătrân
care-și plânge de milă, beat, fumat ca o bucată mare de slănină, apoi fugi
supărată din fastuosul balcon îndreptându-se spre camera cu instrumente. În
urma ei aburi de iasomie și lavandă se împrăștiau ca un mister în drumurile
străbătute de întunericul nopții. Eșarfa ei lila-violet căzu pe covorul persan
printre trabucurile și paharele mânjite de coniac. Între timp Toader se trezi
din somn amețit de aburii alcoolului . Recita din volumul de Faust din mâna
stângă dansând pe muzica jazz care
răsuna din tobele nebune. George își reveni din plâns și plecă să o găsească pe
tânără căreia i-a simțit buzele cărnoase răsfirându-se pe urechea lui
îmbătrânită. Dintr-o dată simți că se rătăcise; nu mai cunoștea casa, iar
salonul cu băutură dispăruse, petrecăreții la fel. Casa deveni un loc
necunoscut, parcă ireal, din altă lume. Pereții vibrau de voci ascuțite, mobila
se cutremură gemând, ferestrele se blocaseră și aerul se făcu sufocant. George mergea
prin coridoarele străine strigând în gura mare. Nimeni nu-i răspundea, doar o
oglindă într-un colț cenușiu strălucea ademenitoare. Bărbatul se îndreptă spre
ea. Ajuns în dreptul ei exclamă:” Nu se poate! Arăt exact ca în
tinerețe.” Alergă ce mai alergă, iar în fundul unui coridor lucea o
lumânare lângă statuia lui Hecate. Dedesubtul ei aceeași oglindă în care se
privise adineaori era mânjită de sânge. Se uită din nou în ea și o văzu pe
Aglaia, fata lui cea mare dansând cu Miruna și celelalte balerine. Toader zăcea
mort pe podea cu țeasta spartă,
iar sângele îi curgea peste „Faust” prelingându-se pe covorul persan.
Miruna cu ochii migdalați o mușcă pe Aglaia de ureche, iar femeia leșină
zâmbind. George strigă din gură de șarpe distrugând blestematul obiect îm mii
de bucăți. Cu mâinile mânjite de ceară azvârli statuia zeiței în perete
spargandu-l. Nervos își scoase bricheta și o sticlă de coniac din sacou. Turnă băutură peste tot holu’ și dădu foc
casei. Lărgi gauroiul din perete și fugi nebun de nu știa ce-i cu el. Casa
ardea ca o torta imensă în miez de noapte și George alergă urlând în padure
până când umbra-i dispăru printre copaci.
care-și plânge de milă, beat, fumat ca o bucată mare de slănină, apoi fugi
supărată din fastuosul balcon îndreptându-se spre camera cu instrumente. În
urma ei aburi de iasomie și lavandă se împrăștiau ca un mister în drumurile
străbătute de întunericul nopții. Eșarfa ei lila-violet căzu pe covorul persan
printre trabucurile și paharele mânjite de coniac. Între timp Toader se trezi
din somn amețit de aburii alcoolului . Recita din volumul de Faust din mâna
stângă dansând pe muzica jazz care
răsuna din tobele nebune. George își reveni din plâns și plecă să o găsească pe
tânără căreia i-a simțit buzele cărnoase răsfirându-se pe urechea lui
îmbătrânită. Dintr-o dată simți că se rătăcise; nu mai cunoștea casa, iar
salonul cu băutură dispăruse, petrecăreții la fel. Casa deveni un loc
necunoscut, parcă ireal, din altă lume. Pereții vibrau de voci ascuțite, mobila
se cutremură gemând, ferestrele se blocaseră și aerul se făcu sufocant. George mergea
prin coridoarele străine strigând în gura mare. Nimeni nu-i răspundea, doar o
oglindă într-un colț cenușiu strălucea ademenitoare. Bărbatul se îndreptă spre
ea. Ajuns în dreptul ei exclamă:” Nu se poate! Arăt exact ca în
tinerețe.” Alergă ce mai alergă, iar în fundul unui coridor lucea o
lumânare lângă statuia lui Hecate. Dedesubtul ei aceeași oglindă în care se
privise adineaori era mânjită de sânge. Se uită din nou în ea și o văzu pe
Aglaia, fata lui cea mare dansând cu Miruna și celelalte balerine. Toader zăcea
mort pe podea cu țeasta spartă,
iar sângele îi curgea peste „Faust” prelingându-se pe covorul persan.
Miruna cu ochii migdalați o mușcă pe Aglaia de ureche, iar femeia leșină
zâmbind. George strigă din gură de șarpe distrugând blestematul obiect îm mii
de bucăți. Cu mâinile mânjite de ceară azvârli statuia zeiței în perete
spargandu-l. Nervos își scoase bricheta și o sticlă de coniac din sacou. Turnă băutură peste tot holu’ și dădu foc
casei. Lărgi gauroiul din perete și fugi nebun de nu știa ce-i cu el. Casa
ardea ca o torta imensă în miez de noapte și George alergă urlând în padure
până când umbra-i dispăru printre copaci.