Secarea resurselor forestiere, un prag de inconștiență politică – de Alexandru-Cristian Preda

România
domină încă o dată topul clasamentului defrișărilor ilegale, suprafața
împădurită a   acesteia diminuându-se la
nu mai mult de o pătrime din aria totală, livrându-ne, astfel, un       semnal concret de alarmă în privința unei
situații ce devine tot mai îngrijorătoare. Remarcândconsumul excesiv, haotic de
lemn viu, putem afirma susceptibili fiind, cum altfel (?), că vom reuși, în
cele din urmă, să stabilim o nouă cotă inferioară standardelor europene de
mediu. În mod cert, prim-planul fizic al acestei problematici ne pune în
dificultate, aflându-ne constant sub praful unui fum de noxe, însă
mentalitatea, perspectiva soluționării adoptată de autorități nu este una
perceptibilă, acestea din urmă găsindu-se, adesea, perplexe în fața unor cazuri
reale.
Dar, evident, cunoaștem specia, cunoaștem gândirea superficială, lipsa substanței
morale
sau a materiei cenușii la cei mai mulți politicieni. De asemenea, dezinteresul
față de
țară,
de nepotrivirile de contur ale viitorului, și mai remarcăm deprecierea
conduitelor de
etică,
scopul material în detrimentul celui sanitar. Ce-aș mai putea spune în fața
acestor
tipologii
umane? Poate doar că viața nu se cumpără pe datorie, iar scopul nu scuză
mijloacele.
Tentaculele unei caracatițe politice sugrumă singurul potențial, singura
resursă de oxigen, dezintegrând singurul producător constant de hrană pentru
fondul neuronal și cardiac.Pulsul nu e dat de contracțiile atrio-ventriculare
ale inimii, ci în accepția mai amplă a
cuvântului,
de natură. Defrișarea este, până la urmă, un act comun de suicid, care
atentează lasiguranța traiului nostru. Comparativ cu cele susținute anterior,
tăierea unui copac este
echivalentul
unui anestezic letal, care te poate adormi întru veșnicie pe patul de lemn al
sicriului.
Rădăcina unui arbore este temelia existenței noastre, baza, și acoperământul.
Lăsând
deoparte polemica necesară, de altfel, unei abordări judicioase a subiectului
în cauză, datele de ordin statistic indică o scădere frapantă a spațiul
împădurit, procentele înregistrate
astazi
fiind abia începutul unui proces de deșertificare a terenului, păstrându-se
numai câteva oaze în mijlocul unui peisaj apocaliptic, terifiant. Drujba impune
ritmul satisfacerii acestor
constatări
dezarmante. Până la sfârșitul secolului XIX, pădurile acopereau peste 80% din
suprafața
țării, așa-numitul „codru nesfârșit” din Câmpia Vlăsiei, care
cuprindea tot
Bărăganul,
până la limita Mării Negre, constituia o parte reprezentativă a patrimoniului
verdemăcinat de tăișul topoarelor. În mai puțin de un veac, au fost defrișate
peste 3 milioane de
hectare
de „minereu” forestier, cu 1,3 milioane doar între cele două războaie
mondiale. Am
ajuns,
în ’90, la 30% arie împădurită, iar în 2011, la cca. 25%, cu mult sub media
internațională
și sub normele ecologice furnizate de Uniunea Europeană. Calamitățile
naturale,
în special furtunile, cât și defrișările ilegale au lăsat în abandon național
numai 5
procente
de pădure în județele Călărași, Constanța și Teleorman, ponderea fondului
forestier
fiind
minusculă. Noul Cod Silvic al României, însă, interzice comercializarea
lemnului fără
acte
de proveniență, elementul de noutate constând în urmărirea printr-un sistem
electronic
profesional
a traseului acestuia. Furtul de păduri, sport național pe meleagurile patriei,
este,
după
cum se poate mai bine, mușamalizat. Sancțiunile, pe de altă parte, ating
apogeul
gradului
de ineficiență, mai precis, sunt aceleași, adică „lipsesc cu desăvărșire”.
Absența
acestor oaze de aer curat se simte mai ales în marile așezări urbanistice, o
nevoie
acută
de păduri. Cel mai grav este că tot ce se taie nu este nici măcar pe jumătate
reîmpădurit.În capitală, unde izvorul de oxigen este constituit de numai două
parcuri cu o întindere
semnificativă,
Tineretului și Herăstrău, se pune accent pe industrializarea acerbă a zonei,
construcțiile
ilegale, ori care chiar au primit aviz favorabil din partea statului, încep să
se
extindă
și asupra arealelor împădurite, restrângându-se la absurd o parte și așa infimă
a
spațiului
verde. Aplicarea legii mai rezidă doar în analiza cantitativă și calitativă a
șpăgilor
oferite.
Vom fi, mai devreme sau mai târziu, locuitorii unui teritoriu african, pe spațiu
dunărean.

Surse
care au deservit ca date statistice: www.hotnews.ro și www.gândul.info
Rubrica „Ne preocupă Romania”, de Alexandru-Cristian Preda

Lasă un răspuns