PORTRET – de Maria David

                         PORTRET

Mai lasă-mă un minut să observ
tremurul din lucioasa-ți privire,

să cad în apa jucăușă din oceanul
fermecat de îngrijorare,

mai lasă-mă să mă scufund în
albastrul tău ce-n noapte e mirarea

când pleoapele-ți grele se inchid
și rămâne doar uitarea.

Mai lasă-mă un minut să fiu
cuprinsă de a ta îmbrățișare,

să simt cum pulsul ți se schimbă
în grele bătăi de orologiu vechi

și tot ce vreau să aud aici e
doar a inimii chemare

când ce știu devine o notă joasă
ce îmi intră în urechi.

Mai lasă-mă un minut, doar unul,
să îmi așez mâna într-a ta,

să simt cum și degetele își caută
între ele doar iubirea,

iar când căldura lor se joacă cu
tot ce nu știm a asculta,

tu să rămâi aproape, să mă
săruți, dragostea mea.

Mai lasă-mă un minut, doar unul,
ca în a ta inimă să fiu

și versuri calde de iubire la
ureche să te aud soptind,

iar când vise albe și gânduri noi
vor împleti un pustiu,

să știi că eu din tine un minut
mai vreau… un minut iubind.

Mai lasă-mă un minut, doar unul,
să cad pe gânduri, să mă regăsesc,

dar te rog să nu-mi dai niciodată
drumul, căci știu sigur că n-am să mai iubesc.

Mai lasă-mă să caut iar o simțire
veche ca în acea frumoasă zi

căci poate săruturile mele în
curând nu vor mai fi…