Cade mâna îngândurată
sub umbra unei foi păgâne,
pixul scârţâie, cu pana
zgâriind
versuri nebune.
Dorm cuvintele bătrâne
în versul abia născut,
bate vânt în noaptea albastră
stelele gura larg deschid,
dar poetul le înghite,
muza-n gându-i strălucind!
Iau poemele în braţe,
peste munţi să le rotesc,
dar Ulise mă priveşte
cu-n ochi rece,
îngeresc.
Nu-nţelege ce-i şoptesc!
