într-o zi voi fi un om foarte fericit
cu toată nebunia de a nu regreta nimic
voi zâmbi
politicos oricăror factori incisivi ai stresului
politicos oricăror factori incisivi ai stresului
şi inima va şti
singură când să-şi otrăvească poftele
singură când să-şi otrăvească poftele
într-o zi voi
scrie pe clădirile publice îndemnuri optimiste
scrie pe clădirile publice îndemnuri optimiste
ca acel pacifist
care a scris pe filiala de bancă:
care a scris pe filiala de bancă:
,,şi tu meriţi! eşti minunat!”
logică tristă: nu trebuie să fii minunat ca să meriţi,
ci trebuie să te minunezi de cum se obţin acum meritele
trebuie să fii iluzionist şi nu numai
trebuie să calci pe tendoanele celor care se
căsnesc să supravieţuiască în plină glorie a ultrajului.
înţelegi? trebuie să îi prăbuşeşti pe cei
slabi
slabi
ca un călău gustând sângele cald, proaspăt de pe mâna vânjoasă
a execuţiei.
într-o zi voi
arunca dintr-un aerostat petale de trandafir
arunca dintr-un aerostat petale de trandafir
peste cartierele
ucigaşe, peste cămine abandonate
ucigaşe, peste cămine abandonate
de jos se vor
ridica la cer lampioanele luminoase ale unor
ridica la cer lampioanele luminoase ale unor
copii care îşi
construiesc case din lego,
construiesc case din lego,
speranţe din scobitori, fericirea pe stomacul gol.
şi ochii lor vor
fixa acele luminiţe de încurajare pe bolta
fixa acele luminiţe de încurajare pe bolta
cerului senin.
palmele le transpiră şi tremură de emoţie.
palmele le transpiră şi tremură de emoţie.
râd şi aclamă ploaia de petale la fel de caldă şi liniştitoare
ca lacrimile părinţilor stoarse pe ascuns.
dar într-o zi vor
fi nişte oameni foarte fericiţi.
fi nişte oameni foarte fericiţi.
