Din prea putinul ce s-a dus,
Al nostru dor crescuse.
Luceafarul privind de sus,
Comoara-n piept imi puse.
Prea plinu-acestei vesnicii,
‘Mi umpluse toata firea…
,,De ce nu-mi vii”, ,,de ce nu-mi vii”,
Sa contopim simtirea ?
,,S-a dus amorul”–este-n bolti.
Slugi fericite-i fusem.
Cantand iubirea mea la toti,
In lung, carari batusem.
Acum uitarea-i peste tot,
Cu crivatu-i cel rece.
Contra curentului inot…
Ganduri– o mie zece.
Ma umple jalea cu-al ei tang,
In noaptea cea senina.
Cu multe lacrimi doru-mi sting,
,,De ce nu vii tu? Vină! „
Lumina esti din chaos-timp,
Rasari in vesnicie,
Iubirea noastra cu-al ei nimb,
Imi e bijuterie.
Castel pe ape mi-ai zidit,
Din razele-ti straluce,
Iar cel ce-a fost statornicit
Pamantul, sub talpi fuge…
Cu zambetu-ti cel mult iubit,
Eu, simpla copilita,
M-ai dus in sfere, spre zenit,
Spre-ai tai parinti de vita.
Cantul sirenei mi l-ai pus,
In glas cu vorba dulce,
In nopti cu stele ce s-au nins,
Pe-ai nostri ochi ferice…
Cu visu-acesta, amandoi,
Hranit-am timpu-n inimi.
Tu ai ramas, acolo, sloi,
Eu , nu mai am pe nimeni.
