10 cărţi de (re)citit Crăciunul acesta

Nu ştiu voi, dar eu ador Crăciunul într-atât de mult încât
cu greu m-am abţinut ca în noiembrie să nu cânt colinde şi să nu-mi sufoc
profilul de facebook cu tot felul de referinţe legate de această sărbătoare
(între noi fie vorba, am eşuat lamentabil deoarece cum necum am mai scăpat
câte-un Dean Martin cu Let it snow sau Bon Jovi cu al său Please Come Home for
Christmas iar profilul de Facebook a scăpat doar fiindcă mi-am mutat
activitatea pe Tumblr :). În ceea ce priveşte filmele tematice am scăpat uşor
doar fiindcă CD-urile sunt acasă.
Listele de
cadouri sunt gata făcute, reţetele de prăjituri sunt listate, căciula de Moş
este achiziţionată iar entuziasmul şi voia-mi bună sunt gata să-i exaspereze pe
toţi cei apropiaţi.  Un singur lucru mai
trebuie să fie pregătit pentru această perioadă magică: lista de lecturi, acele
cărţi care să ne aducă aminte de inocenţa copilăriei când cei mai buni prieteni
ne erau chiar personajele pe care le urmăream rând cu rând până când părinţii
îngrijoraţi ne obligau să stingem lumina şi să trecem odată la culcare.
Cu siguranţă,
fiecare are cel puţin o carte de dorul căreia ar renunţa pentru câteva ore la
tot  ceea ce are de făcut doar pentru a
mai simţi încă o dată acea senzaţie atât de cunoscută, imposibil de exprimat
prin cuvnte. Eu cu siguranţă îmi voi face timp să recitesc câteva din poveştile
care mi-au hrănit imaginaţia de atâtea şi atâtea ori iar dacă tot vorbim de
Crăciun – perioada în care trebuie să fim mai veseli, mai buni şi mai generoşi,
m-am hotărât să împart cu voi, lista cu cele mai frumoase poveste de Crăciun,
cărţi care să vă ţină de cald în serile geroase.
10. Doamna si
Vagabondul – Julia Kretsch
. O poveste minunată care ne învaţă să nu ne
lăsăm ispitiţi de prejudecăţi şi să preţuim diferenţele dintre noi, diferenţe
care ne fac deosebiţi şi de neînlocuit.
9.   101
dalmaţieni – autor colectiv
.  Toţi ne
dorim un animăluţ de companie, dar 101… este copleşitor, dar nu şi când te
numeşti Roger şi Anita.

8.   Letters
from Father Christmas – J.R.R. Tolkien
. Tradiţia spune ca în apropierea
fiecărui Crăciun, copiii să-i scrie Moşului tot ceea ce-şi doresc. Mulţi sunt
încurajaţi să-i trimită scrisori Moşului chiar din timpul verii pentru a fi
siguri că ajung la Polul Nord, dar ce se întâmplă când Moşul le scrie copiilor?
Oare ce mesaje conţin acele scrisori ?!

7.    Biografia
lui Moş Crăciun – Jeff Guinn
. Moş Crăciun este una dintre cele mai mari
„celebrităţi” din toate timpurile, poate chiar cea mai mare, dar câte lucruri
cunoaştem noi, de fapt despre acest personaj?!
6.    Cronicile
din Narnia – C.S. Lewis
. Patru copii, un dulap şi un tărâm magic îngheţat
de o vrăjitoare malefică sunt ingredientele perfecte pentru o poveste care să
vă ţină cu sufletul la gură.
5.    Polar
Express – Chris Van Allsburg
. Există un tren care, în noaptea de Ajun îi
duce pe copiii cuminţi chiar în tărâmul Moşului. Dar drumul până acolo nu este
unul obişnuit…
4.   Spărgătorul
de nuci – E.T.A. Hoffmann
. Clara a învăţat de la unchiul Drosselmeyer că
jucăriile pot prinde viaţă dacă crezi cu adevărat, ba chiar au un regat al lor.
Lucrurile se complică când Regele Şobolan ameninţă acest tărâm magic…
3.   Amintiri
din copilărie – Ion Creangă
. Ce alt scriitor a mai descris cu atâta savoare
minunatele tradiţii de Crăciun, văzute prin ochii unui copil? Ce alt scriitor a
mai adus un astfel de omagiu copilăriei dacă nu Ion Creangă?!
2.    Poveste
de Craciun de Charles Dickens
. Urâciosul Scrooge primeşte în miez de
noapte, vizita unor personaje mai …speciale. Alături de acestea pleacă într-o
călătorie din care se va întoarce un alt om.
1.    Harry
Potter de J.K. Rowling
.Timp de 10 ani am avut parte de cele mai frumoase
aventuri alături de Harry Potter şi prietenii săi. Însă a sosit timpul să ne
luăm la revedere, pe fiecare din noi aşteptându-ne o aventură şi mare, dar de
această dată pe drumuri separate. El va rămâne în paginile cărţii, apărând
lumea vrăjitorilor de noi pericole, iar eu va trebui să înfrunt o realitate la
fel de spectaculoasă.
Cum tot vine
vacanţa, cărţile acestea sunt perfecte pentru a face timpul să treacă într-un
mod magic. Aventura poate începe!
Spor la citit!

Un articol de: Iulia – Cristina Iancu, Cluj-Napoca
Revista Orizonturi Literare

Lasă un răspuns