Poeme – de Emil Iulian Sude

E
ca într-un lift în care respirația necunoscutului e terapeutică. 

necunoscutul
deschide ușile liftului și te priveste ca și cum ți-e prieten.
dar tu nu știi de ce treci de pe hol în lift. locuiești la parter și ai
impresia.
o vagă impresie că dacă ai urca etaj după etaj cu necunoscutul ai reuși
să îl cunoști. să îl cunoști ești întrebat la ce etaj veți coborî. dar
necunoscutul
locuiește la parter. și urci etaj după etaj și necunoscutul nu scoate nici o
vorbă
de la tine. ai vorbit prea mult îți spui cu necunoscutul. și faci cunoștință
cu tine. pe mine mă cheamă pe tine cine te-a chemat. de fapt taci . ai impresia
că ești la parterul etajului 7. și spui un etaj oarecare după etaj . privești
la parter
cu necunoscutul de unde n-ai plecat. și respirăm același aer aceeași apă
vibrează
cum litera de la sfârșitul rugăciunii din prelungirea rugăciunii în care
respirația
necunoscutului e terapeutică.

A
fost o dată o zi. o
zi care nu purta niciun nume 

al
vreunei zile cunoscute. şi era goală de semnificaţii ziua aceea.
cineva a vrut să îmbrace ziua să-i dea semnificaţii. să le arate
celorlalţi că nu e lasată vreo zi fără semnificaţii. să le arate celorlalţi
că aceasta este ziua lui. o zi goală de vedeai prin ea alte zile. şi au venit
pe la ziua goală strângătorii de zile fără semnificaţii. acolo unde orele nu se
dau
nici înapoi nici înainte şi se opresc orele încurcate. şi se aşteaptă cu toată
seriozitatea să treacă timpul. să treacă timpul. au îngrămădit în ziua goală
tot felul de acareturi . numai să umple ziua să fie o zi plină plină de
semnificaţii.
şi să-şi spună pe ascuns . azi am avut o zi plină am uitat o zi de moarte.
au aşteptat ei cât au aşteptat nici ei strângătorii de zile nu mai ştiau cât au
aşteptat
să treacă timpul. au încercat ei să ţină timpul pe loc să-l prindă să le
aparţină.
şi încercau în zadar să ţină timpul pe loc. bătrâna mai bătrână ca
moartea
le-a spus. nu veţi avea niciodată timp să ţineţi timpul pe loc.

În
cartierul drumul taberei se numără nopţile una câte una.

noaptea
lui cain nu e de găsit. poate cain n-a murit vorbeşte lumea.
în sânge prospăt îşi face siesta. vorbeşte lumea că am prins amândoi gustul
sângelui. 

nu
ne mai recunoaştem. aşa că îmi spăl mâinile eu paznicul de noapte
îmi spăl mâinile de sânge cu puritatea lui cain îmi spăl mâinile.
încât i-am aşezat ceafa pe un grozav bolovan şi i-am spus trezeşte-te.
nu las pe nimeni să te trezească. m-am trezit paznicul de noapte
cu o nemişcare în toate membrele. m-a strâns la piept nemişcarea asta.
aşa cum fratele abel mă îmbrăţişa precum copiii lui dumnezeu.
tata ne-a dat şi nouă din puţinul lui. din cămările lui goale ne-a dat
puţin să înmulţim puţinul. şi atât l-am înmulţit că nu ne mai recunoaştem.
pe abel căinatul nu l-am omorât eu minte cartea.

 se
auzea în cartierul drumul taberei de o umbră lividă sub o grozavă piatră.

 că
l-au găsit dându-mă drept abel. şi l-au mâncat că era aşa păcat de carnea
lui bună.
l-au mâncat pe cain şi au crezut că e abel. avea ochii deschişi. ochii
deschişi
cain cum o carte deschisă să n-adoarmă şi să cadă din orbite.
în negura de dinaintea ochilor. să patruleze aşa pe afară cu orbitele goale.
şi cum patrula paznicul de noapte a venit tatăl şi nu era lumină. erau ochii de
întuneric şi i-a spus.

 să
nu dormi. se aude un suflet bun cum se lasă uşor
sufletele grele se lasă greu ridicate de la pământ. să nu dormi cui i s-a
dat
să moară de tânăr nu are nevoie de bătrânețe.

S-a
apucat unul să-şi fabrice trup de unul singur. aşa de unul
singur

peste
cartierul drumul taberei. şi cum lucra el ca paznic de noapte
să se împlinească trupul a venit o boală a sufletului. se zice că boala
nu vine niciodată singură. vine însoţită şi de suflet. bă zice boala: noi nu
vrem să
fim altfel în noi şi în afara noastră. de parcă ne-am fi ales am avea ceva.
că dacă n-ai de-o boală perfectă pentru un suflet perfect degeaba ne lungeşti
peste cartierul drumul taberei. să-ţi zic. tu îţi fabrici trupul pe dinafară
că-ţi văd toţi sufletul şi boala sufletului ţi-o văd bă. cum se rostogoleşte
sufletul ăsta
şi ţi-l pun la încercări aşa pur şi simplu. şi se răceşte se răceşte trupul
când se vede sufletul.

 te
văd ăştia un bolnav că-ţi rămâne sufletul în urma trupului
cu tot cu boală cu tot cu boală bă. şi-ţi zic lăsaţi-l în pace s-a lungit
pe
dinăuntru are el ceva. şi paznicul de noapte s-a ghemuit de tot în burta
cartierului nu mai era loc. şi s-a pus aşa pe un soare. şi morţii de trei zile
erau calzi
se plângeau morţii de căldură . s-a ridicat unul viu să ducă soarele la locul
lui
că de ţinea la morţi viul acela şi-a pus el umărul să depărteze soarele
şi morţii tot se plângeau. e prea depărtat. e cât o stea. s-a întunecat. şi
viul
a tras de soare puţin mai aproape de pământ că se fac toate cu lumină bună.
a studiat cerul a calculat unghiurile soarelui şi l-a scăpat pe pământ.
că ziceai e unul şi acelaşi cu numele nimeni. nimeni căra geamuri pentru
uşi şi ferestre le căra pe spate şi curioşii se întrebau cine e acesta pe care
nu-l vedem.

 de
câte ori se auzea un strigăt la festre şi uşi se ascundeau că a venit nimeni să
le ceară plată 

pentru
geamurile prin care au privit. şi se fereau de nimeni

acolo
unde ferestrele şi uşile caselor erau puse.

numai
în casele de roşu nimeni era poftit în casele de roşu.

 l-au
pus pe masă şi l-au deschis. să scoată toate lucrurile.

toate
lucrurile nefolositoare. 

au
început de la inimă că toate au un început de la inimă.

inima
nu voia să se lase scoasă din piept.au pus securea pe inimă şi securea s-a
îmblânzit.

au
folosit laserul că e la modă. de punctul acela luminos
nu s-au putut folosi de punctul acela luminos.

zic
omul acesta nu vrea să-şi lase inima în afara lui.

 să
se ducă pe inima lui vrea. au chemat îmblânzitoarea de iepuri.
să-i ofere inima lui îmblânzitoarei de iepuri. şi s-a trezit paznicul de noapte
.
şi îi era frică.

Si
vei întreba de oameni aceştia. aliniaţi şi ghemuiţi.
te vor
opri să nu pleci. că uite stai aici cât plouă afară.
ce timp e înăuntru la
oamenii aceştia aliniaţi şi ghemuitori.
e cald şi bine. uite afară plouă. pelerinele de ploaie
nu sunt îndeajuns
sunt din coajă de copac. noi am împrumutat una şi
acela 
nu s-a mai întors. s-a însurat şi are multe rude. că
fiecare trece pe la noi
cântând şi benchetuind au venit primăvara de sâmbăta
morţilor
să le dăm şi noi de la ospeţele noastre. că de la o
vreme 
pământul furişat printre degete ne hrăneşte.
când eram acoperiţi ne jucam de-a baba-oarba. şi ne
ghiceam 
cu mâinile goale. şi s-a pus aşa pământul în locul
nostru
că nouă nu ne mai ardea de nimic. şi d”aia îţi
zic.
stai locului că afară plouă.

Au
pus o cruce în spirală și pentru tâlharul cel nou. să privească

să
privească prin urechile acului. noi orbul să trecem prin urechile 

acului
să trecem. și nu le încăpeau nici sufletul nici privirea 

nu
le încăpeau. şi am vândut tot ce aveam de vândut noi.

noi
tâlharul cel nou. că nu mai avem pe cine vinde. şi nimic nu ne mai 

aparţinea.
ne-am apucat să vindem să ne vindem comoara noastră

ce-a
mai de preţ. doar doar se vor deschide urechile acului cât mărimea 

tâlharului
cel nou. să încăpem să trecem tâlharul cel nou. nu ni se mai 

vedea
nici începutul nici sfârşitul. vom trece ispite cu pluta bolovani mutaţi 

dintr-un
loc în altul. şi mulţi nebuni ne vor spune că suntem nebuni.

ne
buni să intrăm să trecem prin urechile acului. vom fii arătaţi cu degetul 

arătător
că nu orice închipuire e o minune vom fi arătaţi. priviţi la tâlharul cel nou

câtă
singurătate ia trebuit pentru a creea minunea aceasta migăloasă de om singur.

l-aţi
văzut e mai viu decât fericita uitare. şi spune tâlharul cel nou. iisus a
înviat către cei trei 

şi
răspunde numai cel care va învia.