METAMORFOZA UNEI ARTISTE
Te tot pictez și
pânza mea iar pare
pânza mea iar pare
Prea săracă,
simplă, deloc mare,
simplă, deloc mare,
Nu poate purta a
ta culoare
ta culoare
Și nici
iubirea-mi pură ca o răsuflare.
iubirea-mi pură ca o răsuflare.
Și te pictez,
dar penelu-i istovit
dar penelu-i istovit
După încercări
zadarnice și dureroase,
zadarnice și dureroase,
Al tău portret,
un zâmbet prea iubit,
un zâmbet prea iubit,
Rătăcit în
închipuirile frumoase.
închipuirile frumoase.
Ți-am pictat și
anotimpuri adorate
anotimpuri adorate
Printre file pe
care numai omenirea
care numai omenirea
Le simte ca
mișcările schimbate
mișcările schimbate
Ale destinului
ce evită nemurirea.
ce evită nemurirea.
Ți-am fost și
pictor, și poetă eu,
pictor, și poetă eu,
Suflet rănit
care ardea într-un nou ideal,
care ardea într-un nou ideal,
Dar portretu-i
pentru mine mult prea greu
pentru mine mult prea greu
Și las penelul,
al meu înger fără areal.
al meu înger fără areal.
Doar ochii mai
încerc să îi schițez,
încerc să îi schițez,
Lumini frumoase,
negre, fulgere divine
negre, fulgere divine
Ce cad și scaldă
ca într-un botez
ca într-un botez
O pânză veche cu
dureri depline.
dureri depline.
Știu că
penelu-ți caută trăsături fragile
penelu-ți caută trăsături fragile
Dar las durerea
mea să curgă-n pustnicie,
mea să curgă-n pustnicie,
O las sângerând
printre culori și legi
printre culori și legi
Ca dragostea să
dureze o scurtă veșnicie.
dureze o scurtă veșnicie.
