Simon Melinte este un tânăr talentat care realizează benzi desenate (manga). Una dintre creaţiile lui a apărut în cadrul revistei Orizonturi Literare în urmă cu două luni. Să îl cunoaştem mai bine…
Îţi mulţumim că ne-ai acceptat invitaţia de a ne vorbi despre munca si pasiunea ta. Te rog să te prezinţi şi să ne spui câteva lucruri despre tine.
Încă de când eram mic, eram foarte creativ, îmi plăcea să desenez şi să creez tot felul de lucruri.
În şcoala generală, am participat la primul concurs de desen, în clasa a IV-a, care s-a ţinut la Liceul de Arte Plastice din Timişoara. Acolo am câştigat premiul special, adică cel mai bun premiu pe clasele I-IV. După acest concurs, mama a dorit să urmez Liceul de Arte Plastice din Timişoara. Acolo am câştigat premiul
special, adică cel mai bun premiu pe clasele I-IV. După acest concurs, mama a dorit să urmez Liceul de Arte pentru clasa a V-a, dar am refuzat din cauză eram coleg de clasă cu fratele meu. Am continuat să merg la concursuri până în clasa a VII-a.
În clasa a VIII-a m-am apucat de sportul extrem numit parkour sau freerunning. Am facut acest sport cu pasiune împreună cu fratele meu şi câţiva prieteni. Intrând în acest sport al junglei urbane, am reusit să văd viaţa din altă perspectivă. Făceam tot felul de nebunii, ne filmam făcând asta şi publicam clipurile pe
YouTube. Devenisem destul de buni, dar atunci încetasem sa mai desenez, o făceam doar la ore, pe paginile de la finalul caietelor.
La liceu, nu am mers mai departe în domeniul artelor plastice. Eu şi fratele meu aveam aproape aceeaşi nota la examene şi am ales acelaşi profil, ca să fim în aceeaşi clasă, cum fusesem şi până atunci. Dar, în clasa a IX-a, am reînceput să desenez cu pasiune (şi la şcoală, şi acasă). Mi-am dat seama că locul meu este, de fapt, la liceul de arte plastice şi că trebuie să mă transfer nu numai pentru că desenam dar şi pentru că mediul era total diferit. Iniţial, părinţii mei nu au fost de acord, dar, până la urmă, am reuşit să-i conving şi, în clasa a 10-a, am susţinut probele de admitere şi am reuşit.
De cât timp realizezi benzi desenate?
Am început să le desenez aceste benzi sau manga, cum le numesc eu, la sfârşitul anului 2013.
Aceste desene reprezintă un job sau doar o pasiune? Îţi imaginezi un viitor sigur realizând benzi desenate?
Când m-am apucat, am făcut-o pentru a-mi exersa îndemânarea. Ulterior, m-am gândit că, dacă au succes, poate voi reuşi să le comercializez nu doar pe internet, ci şi în librării sau chioşcuri.
Aceste benzi desenate au un succes foarte mare în Asia, în SUA şi în Occident, dar în România oamenii nu-şi permit să le cumpere decât dacă au un preţ foarte mic.
Artiştii din Japonia care creează manga (benzi desenate în care sunt ilustrate paginile alb-negru, doar unele pagini sunt colorate, iar scenele se citesc de la dreapta la stânga), câştigã foarte mult. În anul 2012, s-au investit în Asia miliarde de dolari numai în industria tipografică.
După manga-urile care au succes, un producãtor poate face animaţii. Eu mi-aş fi dorit să am propria animaţie, de aceea am început să desenez manga.
Cum îţi vin ideile pentru benzile desenate? Ce te inspiră să scrii scenariul poveştii?
Când am compus firul narativ, am vrut să conţină lucruri care să-i atragă cel mai mult pe adolescenţi. Apoi mi-a venit ideea cu vampirii. Ulterior, m-am gândit la mai multe întâmplări din viaţa mea, iar personajele pot fi oameni pe care i-am vãzut sau pe care îi cunosc (nu neapãrat prietenii mei), iar unele secvenţe sunt întamplări pe care le-am văzut, trăit sau visat.
