În acest număr stăm de vorbă cu Oana Heller, autoarea cărţii La început a fost minciuna, roman psihologic în care subiectul principal este manipularea.
Bună, Oana. Te rog să ne spui câteva lucruri despre tine pentru ca oamenii să te cunoască mai bine, să cunoască persoana care stă în spatele acestui roman.
Salut. Păi am 21, pardon, 22 de ani abia împliniți și de când am fost grădinița am vrut să mă fac pictor. Am studiat artele plastice în liceu și în facultate, scriind în același timp la acest roman și la un moment dat mi-am dat seama că pictura nu mai este prioritară pentru mine și că scrisul este și a fost de fapt mereu cel mai important.
Nu mă consider o scriitoare ci mai degrabă o grafomană. Pe lângă asta, sunt destul de pasionată de handmade. Nu fac portmonee sau bijuretii ci tot felul de alte chestii aflate la limita obsesiei: îmi place să mă ocup eu personal de tot ce ține de creațiile mele. Când pictez îmi place să îmi prepar și să îmi întind eu singură pânza. Într-o perioadă mi-am preparat singură culorile din pigmenți. Când am publicat am ales o editură care să îmi ofere libertate de 100 % în a mă ocupa de imagea cărții, de afișe, copertă, semne de carte. Eram în stare să merg la tipografie să îmi scot eu cartea din tipar dar nu era voie.
Creațiile mele sunt copiii mei. Eu le cunosc cel mai bine și eu le știu cel mai bine interesele așa că voi alege mereu să mă ocup eu de cât mai mult posibil din marketingul, distribuția și prezentarea lor. Pe lângă asta, îmi place ideea de a face totul eu, cu mâinile mele.
Mai ai şi alte cărţi scrise sau romanul La început a fost minciuna marcheaza debutul tău în această lume frumoasă a literaturii?
|
Coperta cartii |
La început a fost minciuna este romanul meu de debut. El face parte touși dintr-un proiect transmedia complex. Acest proiect cuprinde o serie de romane scrise de doi autori distincți, romane care împart același univers literar. Poveștile romanelor sunt de sine stătătoare dar când sunt puse în același plan se relevă o imagine de ansamblu ca în cazul unui puzzle.
Legătura dintre romanele mele și cele scrise de Maria Heller este subliniată și pecetluită de benzile noastre desenate – realizate tot de noi – și care prezintă personajele din romane interacționând într-o mai mare măsură decât în paginile cărților.
Te-a mai ajutat cineva la scrierea romanului sau l-ai scris singură?
L-am scris pretty much singură. De la șaișpe ani lucrez la el, tot scriind și rescriind, așa că la un moment dat a ajuns să mă obosească foarte mult primul capitol al romanului – pe care cred că l-am rescris de cinci ori în acest timp. Mari bucăți din acest prim capitol au fost rescrise ulterior de Maria Heller care a fost alături de mine în toți acești ani. Ea știa la fel de bine ca mine ce trebuia să se întâmple în acele subcapitole și în plus nu își pierduse încă răbdarea cu ele, așa că i-am dat ei voie să le scrie. Pe lângă asta, multe scene au fost imaginate și compuse de mine împreună cu Maria – avem obiceiul de a ne interpreta personajele și astfel am construit majoritatea dialogurilor, eu jucând rolul unui personaj de-al meu și Maria pe al altuia. Maria îmi cunoaște personajele la fel de bine ca și mine și îi poate interpreta pe majoritatea și e capabilă să gândească și să se exprime ca ei, să se pună în pielea lor – ea e un fel de părinte adorptiv al personajelor mele, chiar dacă eu le-am creat, Maria i-a ajutat să se dezvolte.
Chiar acum îmi plătesc „datoria” față de Maria și îi fac și eu exact același favor, rescriindu-i câteva subcapitole pentru care ea nu mai are energie.
|
Oana & Maria Heller |
De unde ţi-a venit ideea acţiunii si numele romanului?
Numele romanului a fost inspirat de cartea de istoria artei „La început a fost scandalul” iar ideea romanului mi-a venit la treisprezece ani când mă uitam la anime. Cu toate astea, nu aș fi putut scrie romanul ăsta la treișpe ani. Între timp, peste ani, cum am înaintat în vârstă și am început să am o altă viziune asupra lumii, s-au „maturizat” subiectele dezbătute în roman și le-am adus la forma prezentă. Cu toate astea eu și Maria nu ne creem romanele așa – acțiunea e aproape irelevantă pentru noi, fiindcă personajul este punctul central, nucleul întregii lumi literare și cel mai important pilon din construcția romanului. Acțiunea este creată de către personajele pe care noi le urmăm pe drumul pe care ele ne trag; practic personajele își făuresc singure universul, ele împing poveastea și o dezvoltă într-o direcție sau asta.
Povestea romanului este reală sau fictivă?
Povestea romanului poate fi foarte reală. Eu am încercat să păstrez totul cât de realist am putut. Chiar cunosc povești reale și cazuri foarte foarte asemănătoare poveștii din roman.
Cât timp ai scris la roman? Cât de mulţumită te declari de această muncă a ta?
Dacă nu aș fi fost mulțumită nu l-aș fi publicat. Am început să scriu la acest roman când eram încă un copil, pe la 13-14 ani. Țin minte că în primele mele schițe de roman Thomas era mai mare cu un an sau doi decât mine și mi se părea așa de cool să ai șaptesprezece ani și să fii rebel, să fumezi și să bei bere. În liceu am scris foarte mult, cam cinci variante de roman cu exact aceleași persoanje și pretty much aceeași acțiune. În 2008 am început să lucrez serios la roman, în momentul în care am întâlnit-o pe Maria, care mi-a fost alături de la început și m-a ajutat cu toate problemele și dilemele pe care le aveam în legătură cu personajele. Varianta actuală a romanului am scris-o cam într-un an de zile, între decembrie 2012 și decembrie 2013. Deci să scriu romanul, în forma s-a actuală mi-a luat un an, dar lucrez la aceste idei și cunosc aceste personaje de mai bine de șase ani. Sunt foarte mulțumită de produsul final. Sunt puțin frustrată că s-au strecurat greșeli de scriere în cartea tipărită, însă din punctul de vedere al muncii mele nici că puteam fi mai mulțumită.
Cum a fost la lansarea de carte şi când a avut loc?
|
Oana Heller – Lansarea cartii |
Prima lansare de carte, cea din Cluj a avut loc în data de 19 iunie, cu două zile înainte să fac 22 de ani și cu 4 zile înainte de examenul de licență. A fost ok. Am avut emoții și m-am bâlbâit ca o copilă deși în sală au fost majoritar prieteni, cunoscuți și familie. A fost o lansare micuță și intimă. Maria Heller a făcut prăjitură de casă și a servit-o oamenilor. Am umplut pereții sălii de desene cu personajele noastre strânse de-a lungul anilor și am pus pe mese vechile mele caiete în care scriam în liceu la acest roman.
Ce proiecte de viitor mai ai în plan?
Momentan lucrez la coperta, afișul și semnele de carte pentru romanul „Fața în palme” de Maria Heller pe care încercăm să îl finanțăm și publicăm prin platforma Creștem Idei. Din moment ce Maria s-a ocupat de tot ce ține de imaginea și de promovarea romanului meu, de Fața în palme mă ocup eu.
Pe lângă asta m-am apucat încet-încet de partea a doua din La început a fost minciuna și împreună cu Maria lucrez la o bandă desenată care să unească ca o punte Fața în palme de La început a fost minciuna și să facă clară conexiunea dintre cele două romane care împart același univers literar.
De unde pot cumpăra oamenii cartea şi cum pot intra în contact cu tine?
Pe pagina de facebook a romanului am postat aceste informații și lista librăriilor în care se găsește cartea – asta pentru că se găsește doar într-o seamă de librării din țară, din unele orașe. Cel mai sigur se poate găsi la mine. Îmi dați un email la oana.heller@gmail.com trimițându-mi datele de contact (nume, prenume, adresă completă, cod poștal) și vi-l trimit prin poștă.
Eu pot fi contactată la aceeași adresă de email sau pe facebook. Please don’t stalk, I spook easily.
Un mesaj de final pentru cei care ne citesc.
Continuați să citiți revista. Băiatul ăsta face treburi mișto.