INTERVIU IRUSREV: „Simt că acest gen muzical mă reprezintă…”

Artistul pe care îl vom cunoaşte astăzi, l-am descoperit în urma vizionării unei piese cu videoclip care a fost lansată pe Youtube. Numele de scenă – Irusrev. Vă spune ceva? Dacă nu, este timpul să-l cunoaştem împreună şi să încercăm să aflăm cât mai multe lucruri de la el.

             Salut! Mulţumesc că mi-ai acceptat invitaţia de a acorda acest interviu. Aşadar, de unde numele de Irusrev? Cine este Irusrev în viaţa personală?

            Salut. Plăcerea este de partea mea în acordarea acestui interviu! Deci, ufff, de unde a plecat treaba cu numele Irusrev… Scriam versuri pe un caiet iar pe coperta acestuia era o piramidă. Mi-a venit în cap să scriu versuri pe o latură a acestei piramide iar când am citit invers, a ieşit numele Irusrev, pe care am decis să îl folosesc ca nume de scenă. Irusrev în viaţa personală se numeşte Radu Dumitru Traian. Cresut cu o cunoştinţă profundă despre onoare şi respect!

             De când te-ai apucat de muzică şi ce te motivează să continui?

            De muzică m-am apucat pe 31 ianuarie 2013, când am fost descoperit de un amic de facebook ce face şi el rap (Br0nx) iar după o perioadă lungă în care a insistat să înregistrez o piesă ce o postasem eu, în prima fază, ca un simplu live, pe facebook, m-am decis să încerc, deşi aveam o frică foarte mare că am să mă fac de râs. 

            Te-am remarcat prin piesa “Război” pe care ai lansat-o pe Youtube. Am observat mesajul piesei şi aş dori să ştiu dacă aceasta este desprinsă din viaţa ta personală.

        Povestea piesei „Război” începe prin luna Decembrie a anului 2014, când, într-o seară, m-am certat cu prietena mea din cauza unor „amici” care au inventat nişte lucruri, care, ei spuneau că eu le-am făcut într-un anumit Pub în care merg să cânt pentru a exersa live, în faţa publicului, deci da, pot afirma că este desprinsă din viaţa mea.

     

             Nu o să te întreb unde a fost filmat videoclipul fiindcă toţi cei care au vizionat sau vor viziona videoclipul, vor afla acest lucru. O să te întreb: Care a fost atmosfera de la filmări? Cât timp au durat filmările?

            Atmosfera la filmări a fost una foarte plăcută, deşi faţa care a jucat rolul „iubitei” abia o cunoscusem. Filmările au început prin luna februarie, dar am făcut o pauză de o lună, deoarece am fost nevoit să fac o o peratie de menisc şi ligament încrucişat din cauza unei accidentari, în urma unui meci de fotbal iar aceste filmări au fost finalizate în lună martie. În total s-au filmat opt ore şi ceva.

           Faci treaba asta singur (mă refer la muzică) sau te sprijină cineva/o echipă?

          Ca vocalist, da… sunt de unul singur, dar ca sunet, din fericire, de puţin timp, am început să lucrez cu LeeProduction, alături de Iuli Andrei, acest proiect numit „Război” fiind şi prima noastră colaborare. 

          De ce rap şi nu alt gen muzical? Care îţi este părerea vis-a-vis de cei care se apucă de treaba asta şi sunt la început de drum? Ce sfat le-ai da?

         Este foarte simplu. Simt că acest gen muzical mă reprezintă şi îmi dă o linişte interioară ce mă face să fiu mai puternic. Că părere despre cei care se apucă de acest gen de muzică, nu ştiu ce să zic pentru că sunt două tabere: cei care o fac din pasiune şi cei care o fac doar ca să dea bine în fata fetelor pentru că e la modă să fi „rap-er”. Că sfat, este şi mai dificil pentru că şi eu sunt un emergent al acestui gen muzical şi nu mă simt în gradul de a da sfaturi deoarece mai am multe de învăţat! 

    Ce planuri de viitor ai pe plan muzical? Ne pregăteşti ceva?

   În ceea ce priveşte planul muzical, vreau doar să evoluez pentru a oferi o calitate cât mai bună şi un mesaj cât mai puternic, dar asta se obţine doar prin muncă, deci planul meu este să MUNCESC. În ceea ce priveşte proiectele viitoare… da, urmează o piesă în memoria unei prietene foarte bune care, din păcate, a decedat în urmă cu şapte ani şi alte piese ce o să vorbească de anumite probleme ce sunt în interiorul ţării noastre şi de abuzurile comise de stat. 

          Rămânând pe filmul piesei, cui îi declari “Război”?

          Piesa „Război” este dedicată feţei pentru care a fost scrisă deoarece inspiraţia pentru această piesă a fost datorită situaţiei ce să creeat la aceea vreme. 

           Suntem aproape de finalul interviului. Te rog să spui celor care citesc acest interviu unde te pot găsi. (facebook, mail, Youtube etc.)

            Cei care doresc să-mi urmărească activitatea, mă pot găsi pe pagina officiala de facebook: Mc Irusrev, pe contul meu privat de facebook, RaduTraian (Irusrev) şi pe YouTube, pe canalul Mc IrUsReVOfficial unde îi invit să se aboneze pentru a fi la curent cu absolut tot ce este nou.

           Un mesaj de final pentru cititorii şi urmăritorii noştrii.

          Ca mesaj de final… sincer să fiu, m-ai pus în dificultate pentru că eu sunt mai retras şi nu prea vorbesc, dar aş vrea să îi informez pe cei ce urmăresc site-ul şi pagina voastră de facebook că e de apreciat muncă ce o depuneţi şi îi rog să îşi invite câţi mai mulţi prieteni pentru a creea o comunitate cât mai mare. Că personaj de scenă şi cetăţean al ţării, va indem să vă iubiţi ţară pentru că nu este vina noastră că suntem conduşi de un aşa sistem iar ca să producem o schimbare externă trebuie mai întâi să ne schimbăm în terior. Pace şi Respect.




Lasă un răspuns