Parcă ieri a început competiţia Spring SuperBlog şi acum s-a tras linie, s-a notat, s-au calculat punctele şi am aflat câştigătorul competiţiei din această primăvară. Câştigătorul este… aduceţi tobele… badum tss… Daniel Botea, pe care îl felicităm şi cu care vom sta de vorbă.
Salut! Îţi mulţumesc că mi-ai acceptat invitaţia de a acorda acest interviu. O să te rog să ne spui câteva lucruri despre tine şi când ai început activitatea în blogosferă.
Salutări naturale tuturor (ca să
nu zic Bună visineata!). Sunt Daniel Boţea, oltean verde ca prazul şi natural
ca Aloe Vera. Cred că este suficient, restul detaliilor le aflaţi din blogul cu
acelaşi nume.

Este un jurnal personal, adică
definiţia iniţială a blogului. Blogul l-am făcut în 2008, pe 30 Ianuarie, prin
2009 a comentat cineva la singurul articol care conţinea 2 vorbe (Hello
Blogworld!) iar în 2010 am răspuns şi eu la comentariu 🙂 Tot din 2010 m-am
apucat să scriu săptămânal pe blog, iar din vara lui 2010 scriu zilnic, cel
puţin 1 articol.

Ce înseamnă să fii
SuperBlogger?
SuperBlogger?
Nu ştiu, întreabă-i pe cei care
sunt, eu tocmai am fost (scos la pensie 🙂

Eu vă spun profilul meu de
SuperBlogger, care se potriveşte sau nu cu ceilalţi. La început a fost
curiozitate, pe urma ambiţia de a-mi demonstra mie că pot mai mult iar în final
a devenit o etapă de dezvoltare personală. Mi-a plăcut definiţia dezvoltării
personale referitoare la ieşirea din zona de confort. Iar când te înhami la o
competiţie online în care ai deadlineuri din 3 în 3 zile timp de 2 luni (sau din
2 în 2 timp de 1 lună, ca la Spring 2015) şi probe pe care nu ştii de unde să
le apuci, este clar că ieşi din zona de confort. Asta este doar jumătatea
definiţiei, la fel cum online-ul este doar jumătate din activitatea unui
blogger. Un SuperBlogger adevărat participa la Galele SuperBlog, chiar dacă a
aterizat cu o seară intainte din Barcelona (eu sunt ăla) sau dacă vine direct
din Germania cu avionul, ia trenul până-n Craiova şi de acolo conduce până la
Strajă (asta-i Geordan).

Competiţia mi se pare foarte
ofertanta şi nu mă refer la premii ci la efortul de creativitate pe care-l
presupune. Şi dacă ar fi doar creativitatea ar fi simplu, dar îţi trebuie şi
perseverenţa şi rezistenţa ca să mergi până la final. Am zis eu cândva că
trebuie să ai creativitatea rezistenta şi rezistenţa creativă şi cred că am
sintetizat bine.

La prima participare (în 2012)
mi-am propus să fiu finalist fără penalizări şi să mă clasez în prima jumătate.
Nu ştiam că pe parcurs unii dintre participanţii mai renunţa, aşa că mi-am
redefinit obiectivul din mers şi-am zis să mă clasez în prima jumătate a
finaliştilor. Am fost #44 din 88 de finalişti. De atunci mi-am propus ca la
fiecare ediţie să înjumătăţesc intervalul şi cam aşa a fost. Am fost pe 20, pe
11-12 de două ori la rând, apoi pe 3 şi acum pe primul loc.

Când am pătruns în top 10 mi-am
dat seama că dacă termini pe primul loc nu mai poţi concura în ediţiile
viitoare şi m-am ferit (până m-a nimerit).

Indiferent de locul din clasament,
principala aşteptare a fost să-mi placă mie ce scriu şi să-mi păstrez stilul de
jurnal indiferent de cerinţele probei şi de sponsor. Ca atare, toate articolele
mele au legătură cu mine, indiferent dacă sunt pentru SuperBlog sau articole
„normale” 🙂

Acum că ai câştigat,
presupunem că ştii reţeta succesului. Ne-o împărtăşeşti şi nouă?

Nu cred că este de mare ajutor să
vă spun că am fost foarte relaxat şi că nu mi-am propus să câştig. De fapt nu
mi-am dorit deloc şi am sperat până în ultima clipă că voi termina pe locul 2.
La prima ediţie de Spring SuperBlog, competiţia a fost descrisă ca una pentru
doamne şi domnişoare şi chiar am întrebat-o pe Claudia dacă pot să particip,
pentru că mi se părea o provocare şi mai mare. Am rămas cu această impresie şi
n-aş fi vrut să întrerup supremaţia superbloggeritelor la Spring, dar dacă s-a
întâmplat nu sunt doar eu divină 🙂

Revenind la reţete, nu ştiu dacă
reţeta mea este de succes, dar mi-a adus note mari. Iată câteva ingrediente:

– la SB-ul de toamnă, alocam 3
zile pentru fiecare probă. În prima zi citeam proba seara şi adormeam cu ea în
gând. A doua zi căutăm o idee cât mai fresh şi inedită şi schiţam articolul. În
ziua a treia definitivăm, reformulam şi bibileam articolul şi-l puneam în
platformă în ziua de deadline. După ce-l urcăm în platformă citeam următoarea
proba s.a.m.d.

– nu citeam alte articole până
nu-l înregistrăm pe-al meu
nu-l înregistrăm pe-al meu
– căutam cu încăpăţânare o
legătură cu mine, astfel încât articolul să mă reprezinte. Legând probele de
întâmplări din viaţa mea, au rezultat articole unice şi naturale (ca Aloe
Vera).

– de multe ori nici nu ştiam care
sunt premiile pentru o anumită probă şi tocmai pe aceea am câştigat-o (vezi
Vacante Speciale). Citeam însă foarte atent cerinţele. Le citeam în fiecare
dintre cele 3 zile şi de fiecare dată mi se părea că descopăr nuanţe noi şi
direcţii noi de abordare.

– nu ştiu dacă se aplică şi
altora, dar articolele în care am fost amuzant şi am avut o abordare unică
mi-au adus cele mai mari note.

– nu în ultimul rând, o notă mică
m-a ambiţionat, nu m-am gândit niciodată să renunţ. Am luat prima 100 din
istoria Spring (ediţia de fete 🙂 la Farmec, atunci când notele au început de
la 25 sau 35, nu-mi mai amintesc. Apoi după 100 am luat 50 la următoarea probă.
Nici măcar n-am făcut contestaţie 🙂

În afara competiţiei am citit cu
atenţie cartea Cum Să Scriem Bine. Ghidul Clasic
Pentru Scriitorii de Nonficţiune, am fost la un workshop de storytelling şi
cel mai important lucru, am început să înţeleg mai bine aşteptările
sponsorilor, organizând la rândul meu concursui în campionatul local Craiova
Blogal Iniţiative.

Am observat că participi
frecvent la această competiţie de blogging online. Ce te motivează să
participi şi să scrii?

Eu aveam mai demult un motto pe
Facebook „Gloria aparţine celor care iubesc mai mult luptă decât
victoria”. Nu ştiu cine a zis, dar cam aşa a fost participarea la SB
în cazul meu. Pentru mine SuperBlog reprezintă un exerciţiu de creativitate şi
o provocare de auto-depasire.

Ai fost tras de
urechi…pardon… ai avut penalizări pe parcursul competiţiei pentru
trecerea termenului limită de redactare a articolelor?

Jamais! De la începutul
competiţiei şi până la sfârşit am fost finalist fără penalizări.

Blogul pe care îl deţii a
trecut de limita unui jurnal personal? Cât timp îi acorzi acestuia?

Este un jurnal personal extins
pe domeniile de interes şi pe anumite recomandări trecute prin filtrul
propriu. Scriind în fiecare zi cel puţin un articol, obligatoriu acord blogului
câteva ore zilnic. Câte? Depinde de zile şi de evenimentele offline 🙂 Doar în
timpul vacantelor nu scriu pe blog, dar am articole planificate din timp, care
apar pe blog cât eu sunt plecat pe coclauri 🙂

Asta dacă mă refer doar la
conţinutul articolelor. Dar timp acordat blogului înseamnă şi promovarea
articolelor, comentarii pe alte bloguri şi răspunsuri la
comentariile primite, documentare şi participare la evenimente.

Ce sfaturi ai acorda unui nou
înscris în competiţia SuperBlog?
înscris în competiţia SuperBlog?
În primul rând l-aş felicita
pentru înscriere şi i-aş recomanda să citească cu atenţie regulamentul şi
cerinţele probelor, apoi să se înscrie în grupul SuperBlog.

La prima ediţie i-aş recomanda să
se acomodeze cu rolul de finalist fără penalizări şi să ajungă neapărat la Gală,
ca să simtă 100% ce înseamnă SuperBlog. După prima participare îi doresc să-şi
dorească să devină mai bun şi să acţioneze în această direcţie. #Decatatat 🙂
Este foarte simplu 🙂

Ne apropiem de finalul
interviului. Te rog să ne spui adresa blogului tău şi adresele unde te pot
găsi oamenii. (şi cea a domiciliului, poate găsim viitoare SuperBloggeriţe
dornice să te cunoască personal).

Blogul meu îmi poartă numele http://danielbotea.blogspot.ro/, este
Natural ca Aloe Vera, cu Da Nu şi
are un motto propriu după care mă ghidez atunci când scriu: „Informaţia
utilă împărtăşita este remediul natural contra ignoranţei”. Şi pe FB,
Twitter, G+, Pinterest sau Instagram mă găsiţi sub numele Daniel Boţea, pentru
că îi apreciez pe cei care-şi asuma identitatea şi opiniile. În offline mă
găsiţi în Craiova 🙂 Unde, mai precis? Citiţi pe blog.

Un mesaj de final pentru cei care ne
urmăresc.
urmăresc.
În primul rând le doresc să
scrie din plăcere, să nu aibă pe blog doar articole pentru concursuri şi
advertoriale (eu dacă aş fi sponsor ar depuncta un blog care are mai multe
astfel de articole consecutive), să aducă informaţii utile în articolele
de pe blog şi să nu neglijeze offline-ul. Cu alte cuvinte să scrie din
propria experienţă, nu „din cărţi”. Dar adevăratul mesaj este că… ne
vedem la Gală 🙂 Spor!