Fii treaz la volan, când eşti la mare!

18 din 100 de accidente mortale, cauzate de consumul de alcool
Campania “Fii treaz la volan, când eşti la mare!”, previne turiştii de pe litoral

     
România ocupă
locul 9 într-un top european şi pe locul 29 la nivel mondial după
ponderea deceselor din accidente de circulaţie produse ca urmare a
consumului de alcool, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Allianz Center for Technology.
Acelaşi raport arată că 17,6% dintre accidentele mortale petrecute în
ţara noastră sunt cauzate de consumul de alcool, iar bărbaţii cauzează
de 3 ori mai multe accidente rutiere atribuite consumului de alcool
decât femeile.

     
În acest context,
Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ se alătură
campaniei de responsabilizare socială “Fii treaz la volan, când eşti la
mare”, iniţiată de IPJ Constanţa, alături de Universitatea “Ovidius”
(Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative), Poliţia Locală
Constanţa şi Asociaţia “Improve Your Business”. Proiectul se derulează
în perioada 15 iulie – 1 septembrie, în rândul turiştilor aflaţi pe
litoralul românesc şi are ca obiectiv principal informarea şi
conştientizarea şoferilor asupra riscurilor la care se expun, atât ei,
cât şi ceilalţi participanţi la trafic, atunci când se urcă la volan în
stare de ebrietate. Astfel, în cadrul proiectului, vor fi împărţite
peste 5.000 de pliante, brelocuri şi odorizante, care conţin informaţii
despre efectele alcoolului asupra comportamentului la volan,
modalităţile de prevenire şi sancţiunile prevăzute de Codul Rutier.

     
Experiment pentru şoferi

    
În cadrul campaniei va
avea loc şi un inedit experiment pe șoselele care converg către
litoralul românesc și în stațiunile Mării Negre, unde organizatorii vor
oferi șoferilor, opriți în trafic, să poarte, pe rând, două perechi de
ochelari care simulează percepția vizuală a unei persoane care a
consumat băuturi alcoolice, pe timp de zi și pe timp de noapte. Șoferii
vor fi rugați să meargă pe o linie dreaptă și să urmărească percepțiile
și modificările care survin ca urmare a purtării acestor ochelari.
Astfel, vor putea fi conștientizate în mod real toate modificările de
echilibru, a timpului de reacție și a percepției vizuale în cazul
consumului de băuturi alcoolice.

     
“Pe lângă oboseală,
neatenţie, lipsa de experienţă şi agresivitatea la volan, consumul de
băuturi alcoolice reprezintă unul dintre cei mai frecvenţi factori de
produce a accidentelor rutiere grave şi foarte grave. Acesta este şi
motivul pentru care ne-am alăturat şi noi campaniei de responsabilizare a
şoferilor în mai multe staţiuni de pe litoral, în contextul în care, în
sezonul estival, turiştii au o mai mare predispoziţie de a se urca la
volan în stare de ebrietate decât în alte perioade din an. Este foarte
important să îi informăm despre efectele alcoolului în timpul şofatului,
să le arătăm şi practic acest lucru, în cadrul unui experiment inedit,
dar să îi prevenim şi asupra măsurilor drastice prevăzute de Codul
Rutier în această speţă”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus,
președintele Asociației de Psihologie și Siguranță Rutieră –
PsihoTrafiQ.

     
“Am derulat şi în anii
trecuţi mai multe campanii de informare referitoare la efectele
consumului de alcool în traficul rutier, iar anul acesta am şi fost
nominalizaţi, de un for european, la Excellence in Road Safety Awards
2016. Totodată, avem onorea de a fi invitaţi de Comisia Europeană să
participăm la European Day Without a Road Death,
alături de alte ţări europene, cu o campanie de responsabiliza sociala
privind siguranţa traficului rutier, în luna septembrie 2016”, declară
psihologul principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei de
Psihologie şi Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ.

     
Campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic

    
Asociaţia “PsihoTrafiQ” a
derulat, în ultimii ani, campanii de responsabilizare a participanţilor
la trafic, coordonate de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psihologul
principal Ionel Simionca – vicepreşedintele Asociaţiei, în vederea
reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze
comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Printre acestea, amintim
campaniile naţionale “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!” şi
“Alcoolul la volan este un accident”, campanii de responsabilizare
socială care sunt prezente pe website-ul Comisiei Europene (Carta
Europeană a Siguranței Rutiere – (http://www.erscharter.eu/en/content/national-campaign-sleepiness-driving-real-danger-social-responsibility-campaign), fiind nominalizate la Excellence in Road Safety Awards 2016 (http://www.erscharter.eu/ro/excellence-road-safety-awards-2016).
Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate
psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în
psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi
atitudinile responsabile în trafic. Mai multe informaţii găsiţi pe www.psihotrafiq.ro.

Persoană de contact

Asociația PsihoTrafiQ
Prof. univ. dr. Mihaela Rus
Președinte

Psih. princ. Simionca Ionel
Vicepresedinte
admin@psihotrafiq.ro
www.psihotrafiq.ro

Lasă un răspuns