Creativitate la puterea a zecea în blogosfera românească (Spring SuperBlog 2015)

8 aprilie 2015
COMUNICAT DE PRESĂ
Creativitate la puterea a zecea în blogosfera
românească
Cea de-a zecea ediție
a
competiției de blogging creativ SuperBlog a
ajuns la final. În week-end-ul 4-5 aprilie 2015, peste cincizeci de
participanți din toate zonele
țării – laureați,
sponsori și parteneri – s-au reunit, pentru Gala de premiere Spring SuperBlog
2015, la Complexul Turistic 3 Stejari din
Timișul
de Jos, jud.
Brașov.
Lansată la 1 martie 2015, competiția
de creativitate a atras la start 110 bloggeri români,
din care 90 s-au întrecut în probe care mai de
care mai provocatoare, ce le-au pus inspirația la încercare.
Astfel, pe parcursul competiției s-au
scris aproape 700 de articole pe temele propuse de sponsori, iar 58
dintre superbloggeri s-au implicat
în toate cele zece probe ale acestei ediții. Având posibilitatea de a scrie la
oricâte și oricare dintre temele propuse, participanții au putut câștiga premii
în produse și bani, fiecare juriu desemnat
de sponsori stabilind, în urma evaluării
articolelor, câștigătorii premiilor oferite la
propriile probe. La
final, s-au acordat și premii suplimentare, în functie de punctajele acumulate
și, implicit, de locul ocupat în clasament.
Marele câștigător al competiției, craioveanul Daniel
Botea
, participant la șase ediții SuperBlog cu blogul
danielbotea.blogspot.ro, căruia îi revine premiul de 2000 lei cash și trofeul
Spring SuperBlog 2015, a declarat: “Întotdeauna
o Gala SuperBlog este o încununare a eforturilor din timpul competiției,
indiferent de locul pe care ai terminat. Am încercat să-i conving pe colegii de
la Craiova că nu contează o notă la o probă sau faptul că au ratat la diferență
de 1 punct un premiu de etapă sau un loc în clasament. Eu m-am bucurat la fel
de mult indiferent de locul din clasament și se pare că i-am molipsit și pe ei.
Iar faptul că la prima participare, în 2012, am fost singurul din Craiova, iar
la ultima participare (în calitate de concurent) am fost 6 craioveni mă bucură
mai mult decât locul 1. De fapt, dacă mă uit la pozele de la ultimele Gale, în
2015 am fost un pic trist, dar mi-a trecut repede.”
Podiumul a fost completat de Olimpia Săpunaru din
Focșani, autoarea blogului almanahe.wordpress.com și câștigătoarea
premiului de 1000 lei cash, și respectiv Cornelia Crina Popa din
Ploiești, participantă cu blogul nimicurifantezii.blogspot.ro, care
a primit 500 lei cash. Valoarea totală a premiilor acordate în
Spring SuperBlog 2015 depășește 12.000 lei (RON).
Rezultatele
competiţiei, informaţii despre premiile câştigate
de participanţi şi alte detalii sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu. Sponsorii competiției au fost companiile Farmec, AVBS Credit, MarketOnline.ro,
MediaDOT.ro, Enermed Impex (Avizez.ro), MyMan.ro,
VacanteSpeciale.ro și
Complexul Turistic 3 Stejari.
„Cea de-a zecea ediție aniversară
SuperBlog a venit, în luna martie, cu o colaborare de nota 10 pentru noi.
Felicităm în mod deosebit superbloggerii pentru creativitatea de care au dat
dovadă și le mulțumim pentru articolele înscrise în concurs la proba AVBS
Credit. Ați fost la înălțimea așteptărilor noastre. Ne bucurăm că v-am revăzut
la Gala Spring SuperBlog 2015 și sperăm să ne mai întâlnim și cu alte ocazii.
AVBS Credit urează mult succes pe viitor tuturor bloggerilor.” – Valentin Anghel, fondator și
director general AVBS Credit
„SuperBlog nu mai este doar o
competiție în care noi pregătim probe pentru superbloggeri și oferim premii
celor mai talentați. Este o comunitate în care am investit cu toții câte puțin
din sufletele noastre, iar fiecare ediție nu face decât să adune oameni care,
pe lângă talent, ne oferă din experiența lor de viață, atât personală, cât și
profesională. Le mulțumim tuturor participanților, dar mai ales vouă, pentru că
reușiți într-un mod incredibil să scoateți la suprafață talente nebănuite ale
unor oameni care au atât de mult de oferit. Așteptăm cu nerăbdare ediția de
toamnă.” – Daniela Tudosa,
PR & Marketing MarketOnline.ro și MediaDOT.ro
“Ne
bucurăm că am avut
ocazia să găzduim la Pensiunea 3 Stejari din Timișul de Jos un eveniment de o asemenea amploare cum
este Gala SuperBlog. Este prima dată când am participat în calitate de sponsori la această competiție de blogging
creativ, acesta fiind și primul nostru contact cu blogosfera românească a cărei importanță este în continuă creștere. Astfel, i-am
cunoscut pe oamenii din spatele blogurilor, o comunitate activă de lideri de
opinie, cărora sperăm că le-a facut placere să ne fie oaspeți și pe care îi așteptăm să revină, împreună cu familiile și prietenii, oricând doresc.” Claudiu
Rusu, director Complex turistic 3 Stejari
Parteneri media:
121.ro – comunitatea femeilor senzaționale, Comunicatedepresa.ro, Connect,
Creadiv, MediaIQ, Mujer.ro, Orizonturi Literare, PHOTO Magazine, PRwave.ro,
RadioLynx.ro, toateBlogurile.ro, TVR2. Bloggeri parteneri:
Nebuloasa.info, alături de câștigători și finaliști ai edițiilor SuperBlog
anterioare: ArenaIT.net, cristinalincu.wordpress.com, extravita.ro,
gandvis.wordpress.com, irina.bartolomeu.ro, literestacojii.com, mnealui.info,
Robintel.ro, romaniistiuromaneste.wordpress.com, SexulSlab.info,
Tehnocultura.ro, tomaaurora.blogspot.com, tulips-and-sparkles.blogspot.ro. Organizator:
SwissPlan.biz
Despre SuperBlog
Lansată în
2008, SuperBlog este cea mai longevivă și provocatoare competiție din
blogosfera românească. Proiectul are drept obiectiv să descopere și să susțină
noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre
aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără 10 ediţii (anual în perioada
2008-2012 și bianual începând din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna),
în care s-au înregistrat, în total, peste 1600 de participanți și s-au scris
aproape 21.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi:
Claudia Pătraşcu
Communication Manager, SwissPlan.biz
tel. 0745.141.492
e-mail: claudia.patrascu@swissplan.biz

Lasă un răspuns