Copilul ară trupul – de Luis Popa

Am
învățat să merg înapoi
până
acum știam să merg doar înainte
această
lecție mi-a prins bine
întorcându-mă
să privesc satul de pe colină
acolo
unde sunt îngropați toți cei care au murit
neavând
vreo vină.
Învelesc
cu pielea casele ponosite
pentru
a simți emoția prispelor vechi
în
care se ascund amintiri
cu
păpușile de pluș
ridicate
din fașe
pentru
a mângâia temelia de piatră
auzind
că și aceasta plânge
când
singurătatea se abate asupra ei.
Pe
drumurile de la răscruce
umbrele
se plimbă
este
prima când surprind așa ceva
când
o umbră își plimbă propria umbră
merg
spre biserică
pentru
a prinde liftul
care
le ridică la cer.
Este
trecut puțin de miezul vieții
clopoțelul
sună
în
dreptul școlii așteaptă plugul
copilul

ară
trupul.

Lasă un răspuns