Umerii goi tresar
de egoism trupesc
te-aş fi modelat iar
din lutul nelumesc
sculpteză-mă firidă
în nişa sufletului tău
ca pe o albă silfidă
undeva într-un hău
în colţuri părăsite
bat orele cathartic
secunde nesfârşite
pulsează enigmatic
esenţa lumii mută
zidită-n veşnicie
de-o veche alăută
ce cântă-n silnicie
cerşeşte îndurare
sperând viaţă nouă
şi-a inimii iertare
când clipa mea… te
plouă !
plouă !
