„Dragostea…un musafir” Urlând cu glasul ei albastru ca de piatră, cu braţele amândouă, de gât îi stă înconjurată şi-o lacrimă mai lasă, să-i cadă dintr-o dată, pe fruntea lui cea rece…moartă. Şi sta copila singură, îngenuncheată la cap de pat, plângând amarnic, strigându-şi îngerii ce azi nu o mai iartă, să-i mai dea o clipă… …