Priviri de catifea

Eu am iubit privirea dulce, care topea fulgii de nea-
Azi am găsit-o într-un colţ, suspendată între viitorul meu şi trecutul tău.
Nisipul din clepsidră s-a risipit în vânt,
Mă oglindesc în lacrima ce-mi curge ca un râu, din ochiii stinşi de timp.
Eşti călător, sunt o fantasmă- mă ţii în braţe, nu mă vezi-
Tăcerea mea este de gheaţă, cerul înghite câte-o stea,
Nemuritor fără speranţă, mi-arunci priviri de catifea.
Mă sparg în mii de bucăţele, mă pierd în lumea de cuvinte,
Plutesc pe-un nor, simt cum respir un aer de ieri, cu-aromă de mâine.
Nu ştiu ce făpturi au croit păcatul din sufletul tău.
Te simt, eşti captiv în lumea de vise şi glasuri te cheamă acasă.
Un spaţiu se-nchide şi timpul se scurge, se stinge o stea,
Porneşti iar la drum, etern călător, îmi laşi doar…priviri de catifea…

 

De Anca Marinela Chisăr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *