PREZENT CU AROMĂ DE AMINTIRI

E dimineaţă şi deschid fereastra. Frigul mă readuce la viaţă. Respir profund aerul unui nou început de săptămână, îmi înalţ privirea spre cer, zâmbesc uşor, apoi, cu o mişcare simplă, închid fereastra şi mă aşez, din nou, în pat. Somnul a dispărut, dar continui să trăiesc visul din vis şi îmi amintesc acele poveşti minunate, din povestea ţesută cu fir de aur, la Hanul Ancuţei.
Ceasul a trecut de ora nouă, dar poveştile curg, ca apa rece şi cristalină a unui râu, menită a potoli setea unui trup, încă înflăcărat şi a unei minţi, tenace, dar visătoare. Timpul se opreşte în loc şi mă aruncă în spaţiul trecutului meu. Aud doar muzica, sunetele, parcă desprinse dintr-o altă lume, ale clapelor de pian. Văd doar o încăpere, care adăposteşte, pe un perete, note simpatice pe un portativ, iar pe un alt perete, un tablou care m-a fascinat, Tabloul lui Mendeleev. Mâna dreaptă ţine strâns un stilou şi un caiet cu amintiri, în timp ce mâna stângă apropie de piept prima mea mare iubire, cea mai importantă carte a adolescenţei mele, cartea de Chimie.
Ploaia îmi bate la fereastră şi brusc, imaginile din poveste devin neclare, apoi dispar. Mă trezesc la realitate. Nu mai aud nici un sunet, iar braţele îmi sunt goale. Doar sufletul mai simte emoţia trecutului, se alimentează cu vise.
Nu trăiesc din amintiri, mă bucur de fiecare nouă zi, respir aerul proaspăt al vieţii, privesc cerul, zâmbesc şi îmi spun că viaţa este frumoasă. Dar nu uit şi nu voi uita niciodată. Voi simţi, în fiecare dimineaţă, aroma lor, a celor mai frumoase amintiri.
Cum aş putea uita că am iubit muzica? Ascultam o bucăţică dintr-o melodie şi apoi, o aşezam pe note, pe portativ.
Cum aş putea uita că am iubit chimia? A fost singura materie pe care am îmbrăţişat-o, de la
început, nu a existat un moment în care să mă dezamăgească sau să mă supere. Cândva, mi-am dorit să fiu chimist.
Nu am rămas, însă, nici cu chimia, nici cu muzica. Doar cu poezia, o altă iubire a mea. Pe aceasta nu o voi lăsa niciodată să plece din viaţa mea. Scriu cu mare drag. Chiar dacă, de multe ori, nu sunt apreciată, chiar dacă unele persoane nu mă înţeleg. Până la urmă, nu este nimic de înţeles. Doar de simţit. Poezia se simte, la fel ca iubirea.
Păstrez cu sfinţenie fiecare caiet, fiecare foaie. Pentru că da, recunosc, îmi place să scriu de mână.

 

De Anca Marinela Chisăr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *