Pe un peron

Orice om are fapte bune

Prin ce am trecut, anii m-au făcut băiat mare

Când plouă, soarele îl ţin în casă,

Să nu mă lase să mor, atinge-mă uşor,

Şi acele şoapte spuse prea timid

Câmpuri verzi, întinde-mă, cuprinde-mă

 

Ultima dată când am fost aici,

Era întuneric, demonii trăgeau, mă-mpingeau,

Şi te căutam, ştergeam orice zâmbet trist

Cu toate că înţeleg şi mai bine n-ar fi fost

Apoi dintr-o lună am făcut mulaj,

Mă simt atât de liber de parcă n-am fost vreodată prin în ambuteiaj

 

Floarea, tu, şi puţin soare să nu mă laşi să mor

Dar zile-s puţine şi lupt să nu mor

Ca petalele au căptuşit inima mea

Parfumul de-al lor, parfum de-al tău, serotonină în mintea mea,

Eu n-o să plec, eu nu mă-nec

Şi tristeţea, tot ce-i rău am ascuns perfect

 

Ultima şansă am prins-o pe un peron gri şi trist

După atâtea staţii prin care am trecut înfrigurat

Trenul ăsta mă scoate din tunel şi-mi aud inima

Cum pulsează după luni tăcute, trupul se animă

Cu o ultimă sclipire desenez tabloul ce-l atârn pe-un perete

În zăpadă, ger, şi vânt am nevoie de suflete…

 

de Marius Craciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *