Mici deosebiri

Mici deosebiri

 

 

S-a vorbit mult sau foarte mult despre deosebirile dintre femei și bărbați, dintre Venus și Marte și se vor mai scrie multe. De ce să nu-mi dau și eu cu părerea , deși dezbaterea asta nu duce aproape niciodată la ceva bun și în caz real, o astfel de conversație ar produce discordie între orice doi, un el și o ea, uneori până la cazuri de crimă. Dar acum îmi pot permite fiindcă sunt singur și scriu, nu vorbesc. Și ca să va ilustrez deosebirile, am să încep cu un exemplu:

Să luăm drept exemplu paradoxul timpului care sună cam așa: un om se întoarce în timp și își ucide tatăl înainte ca acesta să-l fi conceput pe el. Cum ți-ar explica un scriitor bărbat treaba asta: mirabila sămânță este rodul violării florii de către albine asexuate purtând pe picioare virilul polen. Căzând pe roditorul humus al pădurii virgine, neînsemnata sămânță fecundă dă naștere arborelui sequoia dăinuind mii de ani până când omul  cu unealta lui îi pune capăt vieții. Venit din viitorul actual, bărbatul cu securea în mână lovește lemnul uriașului, o așchie sare și se înfinge în inima tovarășului lui, neștiind în ființa lui că acesta este chiar propriul lui tată.

Mai departe scriitorul bărbat nu e capabil să gândească logic, lăsând să se înțeleagă una dintre cele două variante: bărbatul venit din viitor s-a născut complet fără tată, sau bărbatul venit din viitor nu s-a mai născut. Dar dacă acțiunea cărții cuprinde o doză mare de romantism sau o doză suficientă de erotism, acest lucru nu are nici o importanță. Partea feminină a cititorilor datorită romantismului iar partea masculină datorită erotismului nici n-o să se mai gândească dacă concluzia e valabila sau nu.

Femeia afirmă pur și simplu, rațional: e o prostie ! Cine dracul se poate întoarce în trecut. Dar dacă totuși ar trebui să dezvolte tema, o femeie scriitoare s-ar învârti atâta în jurul subiectului până când ar reuși să convingă cititorul că de fapt tovarășul nu era tatăl lui natural fiindcă mama lui, în timp ce el era plecat în delegație a greșit cu un fost coleg de școală pe care l-a iubit pe când era elevă într-a doișpea și pe care l-a întâlnit pe când s-a rătăcit tocmai în cartierul lui pe înserate. Acest fost coleg nu tăia arbori sequoia ci se ocupa cu totul altceva, în pădure nici nu intra fiindcă era alergic. Femeia scriitoare te-ar convinge că tipul venit din viitor era de fapt un escroc care a venit din oraș în pădure să fure lemne pentru iarnă. Deci din finalul cărții reiese clar că tatăl natural al călătorului temporal este fostul coleg care s-a mutat în mod intenționat în cartierul unde s-a rătăcit maică-sa, deci nici un paradox. Totul e foarte clar.

Bărbatul n-ar fi putut veni cu ideea cu adulterul fiindcă bărbații habar n-au să mintă, așa că până în situația cu sequoia, s-ar fi dat deja de gol de zece ori. În schimb pot filozofa la nesfârșit, amețind cititorul încât până la urmă să iasă bine, nimeni să nu înțeleagă nimic dar toți să fie mulțumiți. Același lucru se întâmpla în definitiv și la femeie, până la urmă toți sunt mulțumiți dar femeia are dorința de a te convinge că totul e real și real înseamnă cum gândește ea și numai ea. Asta e singura realitate obiectivă.

S-ar crede că cele două sexe sunt făcute una pentru alta, într-o glumă a naturii care a hotărât că pentru perpetuare trebuie neapărat să fie doi și aia doi să fie diferiți în părțile esențiale, ar spune bărbatul, neesențiale, ar spune femeia. Ar trebui teoretic să se atragă ca doi magneți. Dar nu e așa, sau nu în totalitate.

Să presupunem că două perechi se întâlnesc pe stradă. Ce fac cei doi bărbați ? Scanează de la polul nord la polul sud partenera celuilalt. Ce fac femeile ? Ați spune că îl scanează pe bărbatul celeilalte. Fals ! Și ele scanează tot partenerele, așa cum au făcut și bărbații, dar mult mai amănunțit și mai critic: frizura: prea scurtă, ruj: prea roșu, sutien: o cupă prea mic, burtă: are, șolduri: prea late, picioare: strâmbe, pantofi: pantofii sunt frumoși, unde dracul   i-a găsit nenorocita. Doar după acest studiu reciproc, eventual îi privesc și pe bărbați. Deci chestia de atracție magnetică e unilaterală, bărbat-femeie da, femeie-bărbat nu.

Niciodată să n-o întrebi pe  femeie pentru cine se aranjează fiindcă vei fi foarte dezamăgit de răspuns. O femeie nu se aranjează ca să placă unui bărbat ci în primul rând ca să-i placă ei însuși și în al doilea rând, dacă e posibil, să le facă să crape de ciudă pe celelalte. Asta în mod normal. Excepții pot exista dar au un dedesubt mercantil, dar bărbații tot nu pricep asta, așa că tehnica va funcționa în continuare  așa cum a funcționat mii de ani.

Bărbaților le place să se laude pe ei înșiși, femeilor le place să se laude cu bărbații lor, deși în cadru intim, aceiași bărbați, după părerea lor, nu fac două parale. De fapt și bărbaților le place să se laude cu femeile, dar numai dacă s-ar întâmpla să fie femeia altuia.

Barbații  sunt filozofi, femeile nu, din contră. Femeile sunt romantice, bărbații nu, din contră. Dar bărbații pot filozofa ore întregi asupra romantismului, femeile nu pot romantiza asupra filozofiei și atunci le-o taie scurt, inventând motive punitive precum căratul gunoiului sau reparatul toaletei stricată doar de două luni și repetă de atâtea ori încât bărbatul se vindecă în final de surzenie și se execută, cu toate că uneori o execuție reală, în fața unui pluton de execuție, i s-ar părea mai plăcută.

Femeilor le plac copiii la nebunie. Și cu toate că repetă la nesfârșit că bărbații nu se coc niciodată, că nu sunt decât niște copii mari, pe ei nu-i iubesc la nebunie, dar pot simula perfect asta când au interese, în general materiale.

Femeile doresc să se mărite neapărat, bărbaților le este indiferent dar o fac ca să n-o mai audă  povestind plină de apropouri ce fericite sunt prietenele ei măritate. După căsătorie, femeii nu-i mai place așa de mult căsnicia, bărbatul rămâne pe mai departe indiferent, apropourile rămân, doar subiectul se schimbă.

Bărbaților le plac lucruri care femeilor nu le plac, tocmai de asta, având impresia că în sfârșit au și ei ceva numai a lor. Fotbalul de exemplu. Femeia nu suportă asta și recurge la una din cele două metode: ori vrea tocmai atunci să se uite la unicul televizor la o emisiune de modă, ori se preface că-i place și ei fotbalul și se așează în fața televizorului alături de bărbat, comentează tot felul de prostii paralele cu regulile jocului și consumă jumătate din unica sticlă de bere pe care bărbatul și-a pregătit-o numai pentru el când se uită la joc. Rezultatul este oricum același, bărbatul se ridică din fotoliu și se duce să-și cumpere țigări de unde revine când meciul tocmai   s-a terminat. Aici nu e vorba de răutate ci de un subtil joc al puterii și bărbatul pierde întotdeauna.

Bărbatul după cum am mai amintit e un mincinos foarte prost dar minte în lucruri mărunte fără încetare, convins că e inteligent și reușește s-o înșele pe femeie cu fiecare minciuna. Femeia știe precis  când el a mințit dar se preface că nu știe dar scoate la iveală fiecare minciună când dorește să i se îndeplinească vreo dorință. Aici e o potrivire deplină, bărbatul minte mult, femeia își dorește o grămadă.

Dar ca pachet, bărbatul și femeia constituie o comunitate solidă care se completează reciproc. Iar dacă lucrurile merg prost, bărbatul e de vina.

Parcă aud corul doamnelor: ai fost subiectiv, ai atins mai mult defectele femeilor decât pe cele ale bărbaților, ești părtinitor, ești un mincinos (am recunoscut eu însumi că bărbații sunt mincinoși, chiar si asta vi-am mărturisit-o cinstit), ești un nenorocit de misogin. La asta nu pot răspunde decât ce răspund de fiecare dată mai toți confrații mei masculini: da draga, ai dreptate!

 

de Kellner Stefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *