Eu
cred că orice poate deveni un gând.
Oamenii, ființe mai mult sau mai puțin cerebrale, sunt întotdeauna cuprinși de
dorința expansivă ce le șoptește să-și însușească ceea ce este în jurul lor, să
cuprindă volume de emoții într-o idee și să închidă fragmente de trecut în
amintiri. Probabil că aceasta este adevărata lor putere, modul lor de a se
simți liberi și, în același timp, turnul metaforic care îi întemnițează fără
cale de scăpare. Filosofic vorbind, se poate spune că realitatea există
deoarece gândim, dar e adevărat și că gândim pentru că suntem mereu conștienți
de realitate.
cred că orice poate deveni un gând.
Oamenii, ființe mai mult sau mai puțin cerebrale, sunt întotdeauna cuprinși de
dorința expansivă ce le șoptește să-și însușească ceea ce este în jurul lor, să
cuprindă volume de emoții într-o idee și să închidă fragmente de trecut în
amintiri. Probabil că aceasta este adevărata lor putere, modul lor de a se
simți liberi și, în același timp, turnul metaforic care îi întemnițează fără
cale de scăpare. Filosofic vorbind, se poate spune că realitatea există
deoarece gândim, dar e adevărat și că gândim pentru că suntem mereu conștienți
de realitate.
Mă întreb dacă gândim și
datorită ficțiunii. Dacă mintea noastră se hranește tainic din ceva ce nici
măcar nu poate fi decât prin noi – prin imaginția noastră, prin încăpățânarea
noastră de a visa, prin dorința de a căuta permanent mai mult.
datorită ficțiunii. Dacă mintea noastră se hranește tainic din ceva ce nici
măcar nu poate fi decât prin noi – prin imaginția noastră, prin încăpățânarea
noastră de a visa, prin dorința de a căuta permanent mai mult.
Acestea sunt cu siguranță
impulsurile din care se naște arta, irealul întinzându-și tentaculele din ce în
ce mai aproape, până când dobândește forma unei cărți, a unei picturi sau a
unui film și poate fi astfel propulsat în realitate. Dar, cu siguranță, o
părticică infimă din el rămâne la cel care l-a conturat, un cheag de gânduri
coagulate cu sclipiri de vise și speranțe prea obscure pentru a fi pe deplin
înțelese vreodată.
impulsurile din care se naște arta, irealul întinzându-și tentaculele din ce în
ce mai aproape, până când dobândește forma unei cărți, a unei picturi sau a
unui film și poate fi astfel propulsat în realitate. Dar, cu siguranță, o
părticică infimă din el rămâne la cel care l-a conturat, un cheag de gânduri
coagulate cu sclipiri de vise și speranțe prea obscure pentru a fi pe deplin
înțelese vreodată.
Și tocmai această particulă
de ireal, eliberată cu multe sacrificii de către un artist, se oferă și altora,
exact ca un suvenir dintr-o țară exotică pe care nu-l descifrăm complet
niciodată, cu toate că îl primim în lumea noastră. Ea nu e parte din realitate,
și totuși ne oferă privilegiul unuia sau mai multor gânduri, ne dă
posibilitatea să o modelăm cum vrem, sucind-o în toate părțile după bunul plac.
de ireal, eliberată cu multe sacrificii de către un artist, se oferă și altora,
exact ca un suvenir dintr-o țară exotică pe care nu-l descifrăm complet
niciodată, cu toate că îl primim în lumea noastră. Ea nu e parte din realitate,
și totuși ne oferă privilegiul unuia sau mai multor gânduri, ne dă
posibilitatea să o modelăm cum vrem, sucind-o în toate părțile după bunul plac.
Poate chiar să ne dea
fericita impresie că ne identificăm cu ceea ce se întâmplă în ea, că este de
fapt o extrapolare a ființei noastre, acea parte lipsă pe care am căutat-o până
acum, devenită în plăsmuirea altuia o lume nouă, bucată din el, dar și din noi.
fericita impresie că ne identificăm cu ceea ce se întâmplă în ea, că este de
fapt o extrapolare a ființei noastre, acea parte lipsă pe care am căutat-o până
acum, devenită în plăsmuirea altuia o lume nouă, bucată din el, dar și din noi.
Poate că ne face să ne
simțim mai bine sau să realizăm cât de fericiți suntem deja, ne inundă temerile
cu asigurări și încredere, deschizând prin cuvinte sau gesturi portițe
lăturalnice.
simțim mai bine sau să realizăm cât de fericiți suntem deja, ne inundă temerile
cu asigurări și încredere, deschizând prin cuvinte sau gesturi portițe
lăturalnice.
Poate că ne tachinează
pretențiile de inteligență cu întrebări jucăușe, ne revelează posibilități care
păreau să ne evite, ne provoacă să asamblăm în mintea noastră și mai multe
gânduri.
pretențiile de inteligență cu întrebări jucăușe, ne revelează posibilități care
păreau să ne evite, ne provoacă să asamblăm în mintea noastră și mai multe
gânduri.
Poate că ne întristează și
ne face umani – suferim până când toate lacrimile, strigătele și gândurile se
coalizează într-un tot dureros și ne orbesc. Și atunci ne amintim că undeva,
pus deoparte, se află irealul, care știe ce simțim mai bine poate decât noi
înșine. Uneori avem nevoie să ne vedem reflectați în ceva atât de fragil ,
încât se află la limita dintre existență și neant.
ne face umani – suferim până când toate lacrimile, strigătele și gândurile se
coalizează într-un tot dureros și ne orbesc. Și atunci ne amintim că undeva,
pus deoparte, se află irealul, care știe ce simțim mai bine poate decât noi
înșine. Uneori avem nevoie să ne vedem reflectați în ceva atât de fragil ,
încât se află la limita dintre existență și neant.
Poate că gândurile acestea
sunt spice dintr-un lan de secara, fărâme dintr-o tăcere a mieilor, rafale
rupte din aripile vântului sau secvențe din filme vechi.
sunt spice dintr-un lan de secara, fărâme dintr-o tăcere a mieilor, rafale
rupte din aripile vântului sau secvențe din filme vechi.
E ca în
război și în dragoste. Totul e permis. Pentru ca asta sunt gândurile – un
război și o dragoste atât de ireale încât sunt ale noastre.
război și în dragoste. Totul e permis. Pentru ca asta sunt gândurile – un
război și o dragoste atât de ireale încât sunt ale noastre.
Gânduri – de Grigore Ana
