Feminismul liberal românesc

“O femeie nu este o ființa a cărei existență depinde doar de ea însăși; fiind o ființă relativă, existența ei depinde de altcineva, de un bărbat”. Bărbatul mereu a știut cum să conceapă o filozofie de ordin actual, moral pentru a prelua frâiele puterii, determinând femeia la o dependență eternă…

Prin urmare, femeile trebuie să devină cetățeni cu responsabilități familiale și civice, iar educația lor ar trebui să aibă ca rezultat o independență  eonomică, având ca și consecință dreptul la libertate și demnitate, putându-și alege liber, orice profesie dorește în funcție de abilitățile pe care le posedă, și nu în ultimul rând, ea trebuie să-și exercite dreptul de a fi reprezentată politic.

Drepturile omului sunt condițiile principale care permit fiecărei persoane  să se dezvolte și să-și folosească calitățile fizice, morale, intelectuale, socio-afective și spirituale. Aceste drepturi au un caracter universal și se aplică tuturor ființelor umane.

Din păcate, drepturile femeilor nu se încadrează în această categorie, având ca feedback consecințe de ordin major în ceea ce privește felul cum societatea privește și judecă aceste drepturi de bază care cauzează diverse impedimente în dezvoltarea vieții femeilor.

Privind conceptul drepturilor omului dintr-o perspectivă feministă, se  evidențiază diferența  dintre drepturile omului și drepturile femeilor, notând faptul căeste necesară o responsabilizare cu privire la respectarea drepturilor femeilor și schimbarea modului în care aceasta este privită în societate.

 

Feminismul – noțiuni generale

De la persecuție și pana la a fi ignorate, femeile nu au avut  aceeași soarta politică ca a bărbaților. Ele au nevoie de o ideologie, teorii și politici pentru ele și despre ele, gândite de ele, în colaborare cu bărbați care nu consideră că își pierd valoarea ca oameni, ca cetățeni și oameni de profesie, dacă le tratează pe femei ca parteneri sau competitori. Prin urmare, feminismul a luat naștere ca reactive defensive și ofensive împotriva misoginismului și sexismului, amândouă având o răspandire globală și temporală. Aceasta nu ar fi luat naștere și nu ar fi fost necesară dacă nu există o societate patriarhală, dominate de misoginism și sexism.

Termenul “misoginism” are în principal conotații psihologice, constând în prejudecata, în timp ce termenul sexism are conotații mai ample (legale, entice, sociologice, politice), având ca factor determinant discriminarea. Primul termen arată ura, frica sau disprețul față de femei, sursa lor fiind ideologia determinismului biologic și interpretarea diferențelor natural ca surse ale dizabilităților, în special o dizabilitate intelectuală. Femeile sunt văzute mai emoționale, imprevizibile, mai puțin raționale, ilogice sau de neînțeles. Când a fost acceptat faptul că ceea ce contează este mediul înconjurator în care trăim și felul în care suntem educați și nu ce suntem din punct de vedere biologic, misoginismul a luat o alta față, și anume : nu femeile sunt cele disprețuite ci feministele.

Sexismul este ideologia supremației masculine exprimată prin lege, religie, mituri, filozofie, instituții, politică și reacții zilnice cu privire la gen. În practică, o astfel de ideologie subminează toate șansele legale care ar asigura șansa la egalitate și non-discriminare.

Pentru a răspândi sexismul, putem menționa următoarele condiții: prevenirea femeilor de a vedea propriile problemele ca probleme de interes colectiv, a nu deveni persoane publice (neavând cunoștință de puterea pe care o dețin; menținerea femeilor în umbra ingnoranței, fără acces la schimbarea ideologiei superiorității masculine, trăind strict conform paradigmei rațiunii masculine, prevenind dezvoltarea miscarii feministeprin mentinerea femeilor departe unele de celelalte, convigandu-le ca interesele lor economice si politice sunt de fapt interesele sotilor lor, care le reprezinta mai adecvat).

Atâta timp cât sexismul rămâne o ideologie dominantă bazată pe distincția dintre genul masculin și feminin, patriarhia este o forma de organizare socială care întărește această ideologie. Însaă, chiar dacă patriarhia va fi dizolvată, familia și relațiile sociale rămân sexiste – ca de exemplu în țările comuniste.

În România, chiar folosința termenului “feminism”a întâlnit multe dificultăți de percepție. Termenul este folosit cu conotații negative, agresive; fapt  destul de inadecvat  pentru o experiență post-comunistă deoarece în timpul comunismului, ideologia egalității de gen există deja, inclusiv locuri de muncă egal plătite și posibilități de promovare.

Feminismul liberal românesc

Feminismul liberal susține și argumentează, teoretic și politic, egalitatea dintre femei și bărbați, recunoașterea pe deplin a drepturilor femeilor. Cele mai importante beneficii ale primului val de feminism au fost văzute în cadrul mișcării liberale feministe.

Cu toate limitările și ezitările sale, liberalismul clasic românesc a reprezentat o deschidere importantă cu privire la abordarea relațiilor de gen în legatură cu conservatismul care pune accentul pe păstrarea familiei tradiționale, moștenirea pe linii masculine, tratarea femeilor ca ființe ce au nevoie de protecție. Mai mult decât atât, liberalismul românesc era benefic în concepția că femeile erau opuse gândirii naționaliste.În contextul abordării naționaliste, femeile au ramas cu singura atribuție de a da naștere și a crește bărbați. Existența lor se rezumă la a fi mame; țara având nevoie de bărbați ca personalități marcante în istorie.

Este dificil în cultura noastrăsă vorbim despre o teorie politică a liberalismului feminist; mai degrabă despre elemente ce țin de această gândire politică. Debutanții feminismului politic românesc nu erau liberali în ceea ce privește promovarea drepturilor, libertăților și autonomia unei persoane, și chiar mai puțin în ceea ce privește legitimitatea cautării fericirii personale. În cultura românească, retorica generală era mai degrabă cea a sacrificării pentru o cauză bună: familia. Ceea ce au putut feminiștii să facă  atunci, era sa adauge o altă cauză în afara familiei.

Codul Civil din acea vreme nu dădea dreptul femeilor de a moșteni pe cale parentală, de a-și exercita dreptul pe parcursul căsniciei de a dispune de averea dobândită, fiind puse sub tutela tatălui, soțului, fratelui sau chiar sub tutela propriului fiu. Cea din urmă menționată pare a fi o absurditate, însă ideea că femeia este de fapt “copilul” și bărbatul este persoana “majoră”, cu depline drepturi, era foarte răspândită și acceptată în acea perioadă. Costituția din 1923 include femeia în rândul minorilor, idioților și infractorilor, femeile fiind considerate “incompetente legal”. Astfel, constituția din acea perioadă pune în ramă infantilismul legal al femeilor.

În jurul anului 1918, anul Unirii, naționalismul a jucat un rol foarte important. Statutul de veteran de război dădea dreptul la cetățenie, drepturi civile și politice depline. Pentru naționaliști, aspectul economic a apărut ulterior; femeile trebuie să supraviețuiască independent chiar dacă nu sunt căsătorite.

Maria Butureanu și Eugenia de Reuss-Ianculescu, în spirit liberal, au atacat minciunile care se învârteau în jurul votului universal carea rămas strict masculin, și susținea că legislația română configurează incapacitatea politic și incapacitatea civilă a femeilor.

“Drepturile politice” privesc dreptul la viața privată, demnitate individuală, puterea proprie a femeilor, pentru a nu mai fi văzute ca o anexă a bărbatului, “un zero făra valuare decât dacă este pus lângă altcineva”. Prin exercitarea drepturilor depline,, femeile vor să evadeze zona de protecție pe care le-o ofera bărbatul. Această protecție “ne paralizează voința, creierul și ne reduce personalitatea” ( Maria Butureanu, 1919).

În ceea ce privește culoarea politică, înainte de a fi conservative, liberale, junimiste, democratice, nationaliste etc., trebuiau să fie feministe. Ele trebuie să se unească sub un singur steag, steagul necesităților feministe. (Eugenia de Reuss – Ianculescu)

Un rol foarte important în influențarea opiniei publice și respectarea drepturilor civile și politice ale femilor în politica românească, l-a avut prințesa Alexandrina Cantacuzino. Înainte ca aceasta să își înceapă acțiunea politică, ea a dezvoltat un program complex de cercetare pentru problemele femeilor în cadrul Institutului Social Român. Un lucru impresionant din biografia prințesei este faptul că a dat feminismului românesc o dimensiune regională și internationalăprin crearea Consiliului Național al Femeilor din România. înființat în anul 1921, din comitetul fondator făcând parte alături de aceasta, Calypso Botez, Zoe Romniceanu, Alexandrina Floru, Elena Odobescu, Ella Negruzzi, Paximede Ghelmeceanu, Alexandrina Fălcoianu etc. Conform statutelor, scopul consiliului era acela de a stabili legături de solidaritate între diferite societăţi sau opere feministe, indiferent de confesiune, servind statul, familia şi cauza feminină (2). Sediul Consiliului a fost stabilit la Bucureşti, în cadrul acestuia funcţionând nouă secţiuni specializate, pentru asistenţă socială, igienă, legislaţie, muncă, sufragiu, pace, unitatea de morală şi represiunea traficului de femei şi pentru presă.

La Consiliul Naţional al Femeilor din România au aderat curând o serie de asociaţii şi societăţi, cele mai importante fiind Asociaţiile Feminine Minoritare, Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, Societatea Amicele Tinerelor, Liga pentru Sufragiu Feminin, Asociaţia Solidaritatea, Auxiliarul Feminin al F.I.D.A.C. (Federaţia Interaliată a Foştilor Combatanţi) etc.

Printre reuşitele Consiliului s-au numărat înfiinţarea Şcolii Horticole şi de Fermiere din Bucureşti, în anul 1923, pentru a educa fiicele invalizilor sau orfanele de război, precum şi crearea Casei Femeii, care îşi propunea conform statutelor să ofere “ajutor material, fizic, moral şi social mamei şi copilului”. Casa Femeii, creată după modelul celei din Belgrad, era dotată cu un serviciu de asistenţă fizică şi juridică pentru femei, o bibliotecă, o sală de conferinţe, în anul 1933 fiind inaugurat Căminul Casei Femeii, oferindu-se cazare şi masă femeilor în schimbul unor sume modice. O altă realizare a consiliului a fost şi înfiinţarea Şcolii de Auxiliare Sociale în anul 1929, care ulterior şi-a schimbat numele în Şcoala de Surori de Ocrotire, beneficiind de colaborarea cu Ministerul Ocrotirii Sociale.

În ceea ce priveşte activitatea în plan politic, Alexandrina Cantacuzino a fost promotoarea unei viziuni pe care celelalte militante pentru emanciparea politică a femeii nu au împătăşit-o. Aceasta a considerat oportună crearea unui partid independent al femeilor, pentru ca astfel să se evite intrarea femeilor în clientelele partidelor politice. Astfel, în anul 1929 a luat fiinţă Gruparea Naţională a Femeilor Române care îşi propunea să educe femeile, pentru a le pregăti pentru exerciţiul vieţii politice.

Alte reprezentante ale feminismului liberal :

Printre reprezentantele feminismului liberal se numără şi Mary Wollstonecraft, scriitoare şi filosof de origine britanică. Opera reprezentativă a acesteia este „Vindication of the Rights of Woman”, scrisă în anul 1792. În această lucrarea, autoarea susţinea ideea că femeile nu sunt mai prejos decât bărbaţii, ci că această impresie este datorată strict educaţiei mai slabe.

Alte reprezentante de seamă a acestui curent a fost Olympe de Gouges, născută în Franţa în anul 1748 şi Harriet Taylor, reprezentantă a feminismului britanic.Aceste liberale au luptat pentru dreptul la vot, muncă şi educaţie al femeilor

 

Concluzii

Feminismul a avut un aport substanțial în schimbarea situației femeilor și relațiilor dintre genul masculin și genul feminin. Prin lupta feministelor, drepturile civile și politice ale femeilor au fost recunoscute. O teorie critică s-a creat cu ajutorul feminismului, au luat naștere noi domenii de cercetare, au avut loc mișcări politice cu impac major asupra politicii de stat, în viața socială, privată și în mass-media. Oportunitățile pe care le au femeile au crescut zgomotos de mult, astfel încat ele au acum acces în toate domeniile, au dreptul la afirmare și la independență.

În societatea română, marcată de lipsurile din trecut pentru o mare parte din populație, feminismul pare a fi un “lux” al propriei afirmări, reprezentant al intereselor multor femei care își construiesc o viață în politică sau o viață profesională în alte domenii de activitate în concordanță cu circumstantțele în care se află.

În concluzie, putem afirma că feminismul liberal pune accentul pe egalitatea între sexe şi libertarea femeilor de a-şi decide soarta socială.

 

de Prof. Țigan Adela Daniela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *