Fantasme şoptesc din adâncuri

Fantasme şoptesc din adâncuri

S-a mai desprins o frunză,
O toamnă simt in mine.
Cu poza ta la piept
Tot plâng şi te aştept.

Şi ploaia cade, vântul bate,
Banca din parc este pustie,
Văd silueta unui timp fugind, încă, în mine.
Zâmbeşte-un vis, mă fură cu privirea,
Îmi spune o poveste din trecut.

Amorul s-a desprins încet,
Alunecând pe-o rază
Şi chipul se şterge din mintea confuză,
Pe străzi mai goneşte, în haine de vară, amintirea.
În săli de spectacol artiştii dansează frenetic;
Şi măşti colorate frumos
Trădează priviri inocente
Ce-aleargă pe scena vieţii,
Îşi lustruiesc glasurile, îşi joacă piesele,
Aruncând în aer cioburi de regrete.
Ridic două degete, vreau să pun o întrebare:
Cât este ceasul?
S-a deschis brutăria? E dimineaţă, oare?
Când va începe să miroase a pâine proaspăt scoasă din cuptor?
Trupul, flămând, îmi cere să-l hrănesc,
Dar sufletul încă mă doare.

De Anca Marinela Chisăr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *