Eu, tu, noi

Mi-aş face un tatuaj cu sângele tău pe post de cerneală.

Doar ca să mi te amestec în vene, să fii parte din mine.

Ca să-mi fii în celule, să te simt atunci când respir.

Deşi ceea ce nu ştii e că deja faci parte din mine.

Eşti mai eu chiar decât mine.

 

Când respir, plămânii mi se umplu de tine,

iar când expir, expir regrete, mă expir pe mine.

Tu rămâi ascuns acolo bine de ochii lumii, uneori chiar de ochii mei.

Îmi eşti pe retină şi în orice lacrimă ce curge,

doar că te ascunzi în pori şi mi te infiltrezi în ADN.

 

Iar acolo faci mutaţii, să te văd pe tine şi numai pe tine.

Mă orbeşti când ai nevoie, iar când dorm aduni forţe noi,

mă transformi în alt, un eu mai tu decât mine.

 

Când plouă, plouă cu tine şi cu amintiri cu tine

ce-mi ard pielea cu fiecare picătură.

Eşti ploaie scurtă de vară a cărei amprentă îmi rămâne pe piele

şi eşti vânt ce-adie surd şi biciuieşte fără regret tot ceea ce sunt.

 

Iar când e soare… Când e soare, eşti peste tot.

Luminezi ce-ncerc s-ascund şi te scoţi la iveală în mine,

din mine cresc flori de iubire.

Şi-mi arzi pe piele semne că-ţi aparţin.

Şi-ţi aparţin.

 

Dar nu-i de-ajuns, e trecător, e exterior.

În venă vreau să-mi curgi, să-mi imprim pielea cu tine.

Să îmi deschid pieptul şi în pădurea de coaste să te găsesc pe tine,

aşteptându-mă.

Să dau la o parte perdele de celule şi cimitire întregi de vise şi să te găsesc acolo.

Şi în jur să-ţi crească flori de mine şi să nu te pot separa,

să nu poţi pleca, să nu poţi evada.

 

Dar cel mai mult vreau să-ţi doreşti să fii acolo.

Să fii parte din mine şi eu parte din tine.

Să fii eu şi eu să fiu tu şi să ne curgem prin vene

ca prafuri de stele aduse pe planetă de dragoste nebună.

 

de Catalina Golumbeanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *