Dulceaţa este un chin

Aveam un vis dar în zori visul se destramă

Numele meu peste ani să strălucească pe o stradă

Că ultimul crin cu parfumul lui divin

Mă îmbăt în ultima dimineaţă, dulceaţa e un chin

 

Un soare visător strângând în braţe lună

Cuprind în privire abstractul lacului de acum o lună

N-am mai vorbit cu mine, iubesc să visez

Şi o floare îmi tot şopteşte că aberez.

 

Acum că cerul mi-a rămas îndeaproape

Cutreier munţi, prin văi, prin ape,

Cu toate braţele adun în mine flori mărunte, curate, parfumate,

Să nu mă lase, să o iubesc şi să-mi pese

Că după moarte am simţit că rămân doar vise.

 

Am mai trecut pe aici de 13 ori

Fum mult şi ceata dimineţilor cam reci

Suntem atât de singuri şi mă săruţi, parfumul lor de crini

Când am suspinat din trup pe cer am făcut complexe picturi.

 

Azi m-am întors şi am căzut pe front

Mi-am reamintit că frunzele cad fără niciun afront

Din ce am văzut ieri, azi mi-a rămas doar să lupt

E plină câmpia de sânge şi în oglindă văd blană de lup.

 

de Marius Craciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *